6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljBătaie pe titularizare

Bătaie pe titularizare

Mii de profesori se bat şi în acest an pe cele câteva sute de catedre titularizabile care sunt disponibile în învăţământul doljean atât pentru miile de absolvenţi de facultate, cât şi pentru  miile de dascăli care speră în fiecare an să obţină un post de titular.
 
Peste 4.000 de dosare au fost depuse în cele 24 de centre de examen pentru numai 300 de catedre titularizabile cu normă de minimum 18 ore şi patru ani valabilitate. Câte 13 candidaţi vor concura pe unul dintre cele 164 de posturi din mediul urban şi 136 pentru şcolile din mediul rural. La acestea se adaugă 1.453 de posturi pentru detaşare sau suplinire, dintre care 501 sunt complete şi 952 incomplete. „Şi în acest an sunt foarte multe cereri, iar dacă ar fi să cuplăm toate posturile, nu am reuşi să le oferim tuturor candidaţilor un loc în învăţământ. Este normal ca printre cei patru mii care speră să prindă o catedră să existe şi nemulţumiţi“, a precizat Gianina Chirigiu, inspectoare generală adjunctă a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj.
Cele mai multe posturi libere sunt în învăţământul preşcolar, din cele 183 de poziţii pentru educatoare 80 fiind titularizabile, urmate de posturile pentru învăţătoare – 129, dintre care 37 titularizabile. Pentru limba şi literatura română, unităţile de învăţământ scot la concurs 93 de posturi, din care 11 pentru titularizare, pentru limba franceză sunt 82 de posturi libere – 17 titularizabile, iar pentru religie există în acest an 75 de posturi vacante – zece titularizabile.

Concurenţă la limba română şi limbile străine

Cele mai puţine posturi pentru titularizare sunt la disciplinele matematică şi informatică, unde din 78, respectiv 87 de poziţii, numai câte unul este titularizabil. Cele mai multe catedre pe care profesorii se pot titulariza sunt în domeniul educaţiei muzicale, din cele 49 de posturi, 36 fiind titularizabile. „Cele mai multe dosare au fost depuse acolo unde sunt şi cele mai multe posturi, adică pentru educatoare şi învăţătoare, dar şi pentru posturile titularizabile pentru limba şi literatura română, engleză şi franceză. Au fost şi discipline cum ar fi cele tehnice unde candidaţii nu s-au înghesuit, sau fracţiunile de normă care nu au fost dorite de cei care vor să intre în învăţământ“, a explicat Chirigiu. În plus, a scăzut şi numărul posturilor de suplinire deoarece actualilor profesori li s-a aprobat continuitatea. „Dacă pe un post avem aprobată continuitatea la detaşare, concursul nu se mai susţine. Centrele de examen trebuie să afişeze lista cu disciplinele la care se susţin examene şi programarea acestora“, a precizat Gianina Chirigiu.
Probele practice pentru cele 17 unităţi-pilot se vor susţine în perioada 17-21 iunie, iar între 19 şi 23 iunie candidaţii care solicită un post în aceste şcoli vor da probe scrise. Pentru celelalte centre de examen, probele scrise se vor susţine între 6 şi 13 iulie, iar repartizarea se va face pentru fiecare centru de examen.“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII