10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalFabrica de reparat oameni

Fabrica de reparat oameni

Cicatrice după arsuri sau desfigurări după traumatisme, malformaţii din naştere ori tumori maligne pe faţă şi piele, aceasta este imaginea nenorocirii.

La Clinica de chirurgie plastică vin soldaţi, cerşetori, copii, veterani de război, oameni simpli sau din cei sus-puşi. Problemele lor: cicatrice mutilante după arsuri sau desfigurări după traumatisme, malformaţii din naştere sau sechele postraumatice ale mâinilor, picioarelor, asimetrii vizibile ori tumori maligne pe faţă şi piele, plăgi dificile cu vindecare anevoiasă. Se transformă uneori în monştri, dar nu vin decât în ultimul moment, atunci când sunt cuprinşi de disperare. „Oamenii au încă probleme de mentalitate. Cred deseori că a scoate o tumoare cutanată este cel mai sigur drum spre cancer. Un mit fals. Nu înţeleg că microtraumatismele pe tumori pot să inducă o transformare a acestora în cancere, tot astfel cum tumorile în zonele cu mare mobilitate sunt supuse fără voie mişcărilor traumatice. Le tratează cu indiferenţă şi vin la noi atunci când devin aproape monstruoşi. Lucrurile ar sta cu totul altfel dacă s-ar prezenta în cabinetele medicale la orice modificare la nivelul tumorilor, creşterea în volum, schimbarea culorii, apariţia inflamaţiilor, hemoragie, apariţia unor ganglioni în vecinătatea tumorii (ganglioni-sateliţi). Ar fi muncitori în fabrica de evitat cancerul. Dar nu, ei preferă să devină nişte mici «alieni» sau personaje din «Star Trek», nu înţeleg că pot evita povara aceasta a urâţeniei dacă vor căuta rezolvarea în stadiile incipiente“, a precizat conferenţiar universitar doctor Horia Pârvănescu, şeful Clinicii de chirurgie plastică din cadrul Spitalului de Urgenţă Craiova.

Când bestia capătă din nou chip uman

Cazuri impresionante. Inconştienţă. Oameni care aleg să poarte povara suferinţei. Şi totuşi, într-o zi se hotărăsc să pună capăt anilor lungi de suferinţă. Păşesc în Clinica de chirurgie plastică, în locul unde se iveşte optimismul. E cazul Ginei, o femeie de 53 de ani. Prezenta un dimorfism abdominal foarte evident, reprezentat de un imens „şorţ“ de grăsime care o imobiliza la pat. Acesta avea 32 de kilograme, 19 la sută din greutatea totală. Doctorul i-a spus „Doamna TVA“. După intervenţia chirurgicală a devenit din nou om. Dimorfismul şi suferinţa dispăruseră. „Doamna TVA“ a părăsit spitalul, lăsând în urmă povara unei greutăţi purtate ani buni. Alt caz: o doamnă de 42 de ani purta de 15 ani pe peretele toracic posterior, în acelaşi plan cu celelalte două mameloane, al treilea sân. „Era vorba de un lipom toracic ce crea falsa impresie de mamelon. În urma intervenţiei chirurgicale şi-a recăpătat aspectul normal“, a precizat conferenţiar universitar doctor Horia Pârvănescu.
O inconştienţă de 15 ani putea să o coste viaţa. Şi nu e singura. Sunt oameni care preferă statutul de mutilaţi. Nu reuşesc să învingă teama, miturile, preferă să-şi ducă viaţa primind zilnic priviri pline de dezgust din partea semenilor. Suportă cu stoicism dureri şi disconforturi. De teamă, din inconştienţă… „Nu sunt cazuri singulare. Am avut mai multe bolnave cu adevărate colecţii personale de chisturi sebacee multiple, între nouă şi 14. Vechi de peste zece ani. Coborâseră parcă din pelicula Star Trek. Numai că nu era vorba nici pe departe de artificii la care recurg regizorii, ci de lucruri serioase. Le-am extirpat, redându-le înfăţişarea normală a capului“, a completat şeful Clinicii de chirurgie plastică.
Sunt cazuri diferite, dovezi de nepăsare, dar şi malformaţii. Toate rezolvate în sălile de operaţie ale clinicii. Astăzi, un nou subiect aşteaptă să fie vindecat. Un bebeluş de un an. Încă de la naştere a fost diagnosticat cu sindactilie (alipirea a două sau mai multe degete de la mâini sau de la picioare). De mâine îşi va putea mişca şi el mânuţele ca toţi copiii, care până mai ieri fugeau de el. Va deveni în sfârşit normal, căci nenea doctorul îl va vindeca, aici la fabrica de reparat oameni. Monstruleţul va dispărea. Va fi şi el iubit şi acceptat de ceilalţi copii de la groapa de nisip.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS