Să vorbim despre educaţie!

Nu cred că este necesar să vorbim de discriminare rasială, de furt, de restricţionarea drepturilor unui ziarist…
Este nevoie să vorbim despre educaţie sau despre… lipsa ei.
Să zicem că ne ocupăm de copilul nostru încă de când, cu bucurie, îl primim în familie. Vorbim cu el, folosind corect limbajele de comunicare, dorind încâ de la început să devină un copil inteligent.  Îl învăţăm ce-i politeţea şi ne purtăm politicos. Îl învăţăm să asculte, îl învăţăm ce este respectul, îi spunem să împrumute selectiv informaţia. Îl ducem la grădiniţă, la şcoală şi suntem preocupaţi de formarea lui. Încercăm
să-l convingem să-şi valorifice aptitudinile, calităţile, talentul, să muncească eficient, să comunice civilizat. Şi, dacă el înţelege care este rolul atâtor constrângeri educaţionale îndreptate asupra lui de către familie, şcoală şi alte instituţii, dacă el „înţelege“, spuneam, se va alătura efortului lor şi va ajunge un om civilizat, un om care aderă la valori morale pe care le şi respectă, un profesionist ce pune preţ pe munca lui şi a altora.
Şi dacă nu se întâmplă toate acestea? Şi dacă lipsesc factorii de educaţie sau influenţa lor este limitată sau ineficientă?
Nu este nevoie de efort de imaginaţie. Mergeţi pe stradă, în mijloce de transport, pe stadioane, în magazine, instituţii sau chiar în şcoli şi universităţi. Veţi auzi cuvinte, expresii pe care veţi dori să le uitaţi repede, veţi vedea manifestări de care veţi dori să staţi departe.
Influenţa mediului, factorii de stres… vor motiva unii. Nu este adevărat. Un om de
bun-simţ, cu un anumit nivel de educaţie, influenţează el mediul în care trăieşte, impune norme şi valori.
Este însă nevoie de educaţie. Acasă, la şcoală, pe stradă, oriunde.
Să credem în educaţie! Efectele se văd în timp. Poate vom privi altfel munca, familia, spaţiul public. Sigur am avea şi alt tip de clasă politică, un preşedinte mai educat, oameni care să nu-şi cenzureze limbajul, gesturile şi comportamentul public pentru a face o bună impresie. Am întâlni poate oameni care se poartă firesc şi în spaţiul privat, şi în spaţiul public şi care trezesc deopotrivă simpatie şi respect, forţă şi încredere.
Şi mai cred că şcoala este bună şi în campanii electorale.
Nu este important că în şcoli se organizează cele mai multe secţii de votare şi că mulţi profesori sunt membri ai comisiilor de votare, deşi, probabil, nici acest aspect nu este de neglijat. Important este că electoratul cu un nivel de educaţie mai ridicat este mai responsabil, mai interesat, mai activ. Este şi mai greu de manipulat, veţi spune. Este adevărat, dar am ajuns, sper, în perioada în care oamenii susţin politicieni care au idei, proiecte şi forţa de a le promova. Cine a înţeles că electoratul nu trebuie manipulat, ci convins şi responsabilizat cred că va avea de câştigat. Este nevoie de argumente, de capacitatea de a comunica a unora, dar şi de capacitatea altora de a înţelege mesajul.
Să fie şcoala un factor care sprijină această relaţie?
Să fie nivelul de educaţie şi calitatea educaţiei elemente ce pot da un suport real acestei comunicări? Un om care are curiozitatea de a citi, care are capacitatea de a înţelege ce citeşte, care stabileşte relaţia dintre ideile unui politician şi realitatea mediului în care trăieşte nu va fi manipulat uşor, dar poate fi mai uşor convins de valoarea unei acţiuni decât un om care se informează întâmplător, căruia nu-i pasă pentru că nu înţelege ce se întâmplă. Convingerea că un proiect este bun şi încrederea în oamenii care propun proiectul creează o nouă forţă de susţinere, măresc numărul de susţinători ai acestor idei.
Să fie sistemul de învăţământ un formator al omului care înţelege ce i se întâmplă?
Consider, de asemenea, că momentul simplei demagogii a trecut. Iată de ce şi politicianului îi trebuie şcoală, profesionalism şi vocaţie. Vom accepta tot mai puţin un om care redă clişee, care nu înţelege fenomenele sociale, economice, politice, perspectiva, viitorul, dar vorbeşte despre ele.
Să fie sistemul educaţional suport al formării omului politic?
Inteligenţa, intuiţia, vocaţia, dublate de educaţie, conving cu adevărat şi, cu siguranţă, manifestările acestea de violenţă verbală şi nu numai s-ar regăsi mai rar în comportamentul public al politicienilor noştri.
De aceea cred că nu trebuie să încetăm să spunem: este nevoie de educaţie!
Puneţi preţ pe educaţie şi investiţi în educaţie!
 
 Ileana Mândruleanu,
profesoară