De câţiva ani, nivelul de trai al bătrânilor din Perişor creşte ameţitor. Nu din pensiile de CAP indexate, ci din banii câştigaţi de copiii plecaţi la muncă în străinătate.
Locuită încă din cele mai vechi timpuri – o cataramă de bronz şi un cuptor de ars ceramică din secolele III-IV descoperite aici stau mărturie pentru vechimea locurilor – comuna Perişor a fost înfiinţată prin legea administrativă din 31 martie 1864. De-a lungul timpului, a făcut parte din mai multe plase şi raioane (structuri administrative vechi) şi a avut în componenţa sa mai multe sate: Perişor, Târnava, Mărăcine, Perişoru Nou, Cetăţuia. După ultima împărţire administrativă, coumuna este alcătuită din doar două sate – Perişor şi Mărăcine – şi numără 1.823 de locuitori. „Nu este o populaţie numeroasă şi, mai mult, e o populaţie îmbătrânită. Cauzele sunt cunoscute: natalitatea în scădere şi plecarea tinerilor de la sat la oraş“, declară primarul comunei, Mariana Chipirlin.
Italia – pământul făgăduinţei
Cu toată această lipsă de forţă de muncă, de zâmbete de copii şi înghesuială la discotecile de la Căminul Cultural, comuna este vizibil înfloritoare. Pe uliţe au răsărit case frumoase – ba chiar vile mansardate – cu tractoare în curţi şi termopane la ferestre, cu maşini străine parcate la poartă, să le vadă lumea, cu băi în casă şi closete în băi, şi cu alte şi alte minunăţii, pe care neam de neamul Perişorului nu le-a visat! Toate au apărut doar de vreo câţiva ani, de când tineretul perişorean a plecat… şi n-a mai venit. În locul lor însă, feciorii şi mândrele satului au trimis bătrânilor ceva mai important decât braţe asudate care să mânuiască sapa pe ogoarele patriei: au trimis bani. Iar cu ei, familiile rămase acasă au realizat mai multe decât dacă ar fi muncit toţi, cot la cot, toate lunile anului şi zi-lumină! „La început, prin ’97-’98, au plecat câţiva“, spune Mariana Chipirlin. „Au văzut că merge treaba, câştigă bani şi nu s-au mai întors. Iar după ei au plecat şi alţii. Astăzi, vreo patruzeci de tineri sunt plecaţi la muncă în străinătate, cei mai mulţi în Italia, unde lucrează în construcţii sau agricultură. Trimit bani acasă, iar familiile şi-au ridicat serios nivelul de trai. E adevărat că dorul îi cheamă în fiecare an acasă, dar numai pentru concediu, când mai ridică o cameră – două, cumpără vreo maşină sau schimbă mobila. Apoi pleacă înapoi“.
De la sapă, la microunde şi palmieri
Marin şi Maria Păun sunt pensionari, trecuţi de 60 de ani. Toată viaţa au muncit, au răbdat şi au mâncat ce şi-au pus în grădină. În tinereţe, au făcut şi ei o casă, ca toţi oamenii de la ţară: două odăi şi bucătărioară. Iar în spate au crescut o mână de păsări, pe care să le bage în oală şi să-şi facă băieţii mari. Astăzi, în pragul bătrâneţii, ţăranii nu-şi mai încap în piele de bucurie de cât s-au îmbogăţit, aşa, peste noapte. „Ne-am pus termopane, am făcut acoperişul din ţiglă. Aici, la intrare, am pus uşă frumoasă, cum se poartă în Italia. Am făcut mai multe camere, am făcut baie cu gresie, faianţă şi WC. Mobilă nouă în bucătărie – dată cu lac, de zici că e sufragerie! Camera copiilor am izolat-o cu zăpadă artificială şi rigips. M-am crucit când i-am făcut proba astă-iarnă: cu o juma’ de găleată de coceni şi şase chituci de lemne, a ţinut căldura până a doua zi, pe la zece!“, îşi enumeră Marin Păun realizările făcute în gospodărie, nu din pensiile amărâte de ceapişti ori din banii strânşi de o viaţă, ci din câştigurile celor doi fii, la munca printre străini. „Doi băieţi ne-a dat Dumnezeu şi amândoi buni şi muncitori: Adrian, de 30 de ani, şi Ionel, de 28. Cât au stat aici, au încercat săracii să ne ajute cum au putut. Dar salariile erau mici şi abia se descurcau ei să trăiască. Acum cinci ani au plecat în Italia. Cel mare s-a angajat om de serviciu la o patroniţă, cel mic, muncitor la spaţii verzi. La început au stat cu chirie, dar apoi şi-au cumpărat o rulotă, să nu mai arunce banii aiurea. Iar economiile pe care le-au făcut se cunosc: şi-au luat maşini amândoi, apartamente în Craiova – pe care le-au închiriat, cel mare chiar s-a apucat să-şi facă vilă la Daewoo. De noi, ce să mai vorbesc: nici n-am visat să avem toate lucrurile astea – şi tractor, şi haine, şi mobilă, şi servicii de masă. Chiar şi palmieri ne-au adus! Iar luna asta trimit pachet cu un cuptor cu microunde şi centrală termică!“, îşi laudă părinţii feciorii plecaţi în Italia.
Bătrâneţea şi boala, mai uşoare
Pe Stelea Drăgancea l-au lăsat şi copiii cei mari, dar şi nevasta. Toţi trei au părăsit Perişorul şi au luat drumul Italiei acum doi ani, să strângă un ban şi să uite de sărăcie. Bărbatul a rămas acasă cu unul dintre băieţi – să aibă ajutor la primitul şi investitul banilor. Care, ce-i drept, vin mulţi şi des. „Nevastă-mea este menajeră, băieţii lucrează într-o fabrică. Fiecare câştigă 1.200 – 1.300 de euro pe lună, suficient cât să pună deoparte. Suntem abia la început, aşa că am reuşit doar să mobilăm casa, să mai luăm ceva electrice şi să facem reparaţii. Ultima realizare este maşina – un Ford pe care l-am cumpărat săptămâna trecută. Dar de-abia acum începe greul: să-şi facă fiecare o casă, cu tot ce-i trebuie. Ceea ce înseamnă că, până nu se umple sacul, nu se vor întoarce nici copiii, nici soţia“, se consolează Stelea, convins că banii frumoşi ai italienilor mai atenuează din dorul de familie.
Cât despre Doina şi Marin Sincă, viaţa lor s-a schimbat de-a dreptul spectaculos. Dintr-un caz social al comunei – un părinte paralizat, trei copii sărmani şi o cocioabă cu o cameră şi o palmă de curte – bătrânii se numără astăzi printre cetăţenii „cu viitor“. „Toţi cei trei băieţi au plecat în Italia: Ionuţ, Gigi şi Costel. Sunt acolo de trei – patru ani şi din munca lor au cumpărat apartamente la Craiova – acum închiriate, locuri de casă şi maşini. Cel mic a luat chiar o casă aici, în Perişor, în care ne-a obligat şi pe noi să ne mutăm. Cică să avem grijă de avutul lui, dar ştim noi că nu voia să ne mai vadă în sărăcie“, îngaimă bătrânul, înlăcrimat nu de boală, ci de recunoştinţa pentru copii.
