10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024

Băuţi la volan

Lucrătorii formaţiunii din cadrul Poliţiei Rutiere Orşova au organizat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o acţiune pe linia combaterii consumului de alcool în rândul conducătorilor auto.
A fost depistat în trafic Marian C., de 31 de ani, din comuna Iloviţa, în timp ce conducea sub influenţa băuturilor alcoolice autoturismul Dacia. Fiind testat cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o concentraţie de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 Ioan T., de 59 de ani, din municipiul Orşova, conducea autoturismul Dacia 1310, după ce consumase băuturi alcoolice. Fiind testat cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o concentraţie 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A mai fost depistat şi Marian B., de 46 de ani, din Orşova, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului un autoturism Peugeot 206. Fiind testat cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o concentraţie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Toţi cei trei au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă şi le-au fost suspendate permisele.
În aceeaşi seară, agenţii Postului de Poliţie Bâlvăneşti l-au depistat în trafic pe Doru R., din aceeaşi localitate, sat Călineştii de Jos, în timp ce conducea autoturismul Dacia  1310, pe DJ 670, după ce consumase băuturi alcoolice.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o concentraţie de 0,80 mg/l alcool pur în aer expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate şi probe biologice de sânge, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS