8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSute de cereri pentru primele de exploataţie

Sute de cereri pentru primele de exploataţie

Creşterea a 12.893 de animale din Vâlcea va fi subvenţionată prin scheme complementare de la bugetul de stat.

O statistică efectuată de specialiştii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) arată că până la sfârşitul săptămânii trecute 840 de fermieri din Vâlcea au depus cereri pentru obţinere primei pe exploataţie. În registrele APIA figurau la data menţionată 793 de cereri pentru subvenţiile ce se acordă pentru bovine şi alte 48 de solicitări pentru subvenţiile acordate pentru ovine şi caprine. Din cifrele furnizate de APIA se desprinde şi numărul de animale pentru care agricultorii cer subvenţii. S-au solicitat finanţări pentru 4.577 de capete de vaci şi 8.316 capete de oi sau capre, cu un număr total de 12.893 de animale înregistrate în vederea subvenţionării. Statul acordă prime de exploataţii o dată pe an, iar termenul-limită de depunere a cererilor în vederea obţineri acestor bani este 31 mai. Prima pentru bovine se acordă numai pentru animalele înregistrate în Registrul Naţional de Exploataţie (RNE) şi marcate ca atare prin crotalii. Condiţiile ce trebuie cumulate pentru a primi aceşti bani se referă în principal la numărul de animale existente în exploataţie. Pentru a beneficia de ajutorul guvernamental, agricultorii trebuie să deţină minimum trei capete de bovine în vârstă de minimum şase luni. De asemenea, la data solicitării primei, exploataţia trebuie să fie înscrisă în RNE şi să nu aibă datorii la bugetul de stat şi local. La depunerea cererii, fermierii trebuie să aducă şi o copie a actului de identitate.

Condiţii stricte pentru exploataţiile de caprine şi ovine

Statul acordă prime şi pentru crescătorii de oi şi capre, însă pentru a beneficia de acestea, fermierii trebuie să îndeplinească unele condiţii mai stricte. Astfel, exploataţia trebuie să aibă minimum 50 de oi sau 25 de capre care au fătat în anul în care se face cererea. De asemenea, acestea trebuie să fi fost înregistrate în registrul agricol la 31 decembrie 2006. Pentru a putea beneficia de sprijin guvernamental, fermierii trebuie să îşi menţină animalele în exploataţie în perioada efectuării controlului, adică între 1 iunie şi 31 august 2007, la adresa menţionată în cererea depusă la APIA. Datoriile către bugetul de stat sau local fac solicitările de finanţare neeligibile. O copie după actul de identitate este necesară la depunerea documentaţiei la APIA. Potrivit oficialilor Agenţiei de Plăţi, acordarea primelor se va face pentru bovine începând cu 1 august, iar pentru ovine şi caprine începând cu 1 septembrie. Distribuirea banilor se va face în ordinea depunerii cererilor, cei care s-au grăbit în această vară putându-se regăsi la toamnă în capătul listelor de plăţi. Banii de la bugetul de stat fac parte dintr-un program de plăţi naţionale complementare în sectorul zootehnic, în acord cu reglementările comunitare în domeniu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS