12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAjutor de cofinanţare pentru consiliile locale

Ajutor de cofinanţare pentru consiliile locale

Guvernul va aloca 100 de milioane de euro consiliilor locale care nu dispun de banii necesari pentru cofinanţarea proiectelor din agricultură. „Am decis alocarea a 100 de milioane de euro pentru consiliile locale care au deja proiecte SAPARD, dar nu au banii necesari pentru cofinanţare. Experienţa programului SAPARD, prin care am primit fonduri europene de preaderare, trebuie să ne ajute şi în continuare pentru absorbţia banilor care vin pentru dezvoltare rurală“, a spus primul-ministru Tăriceanu.
Acesta a mai anunţat că un grup interministerial şi reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) se vor întruni luni, pentru a stabili modificările care vor fi aduse legislaţiei privind achiziţiile publice, astfel încât licitaţiile să nu mai poată fi blocate de contestaţii. „Foarte multe instituţii care derulează proiecte cu fonduri europene se plâng că, după organizarea licitaţiilor, conform actualei legislaţii, urmează întotdeauna contestaţii. Acestea se fac de multe ori cu foarte multă uşurinţă şi numai din dorinţa de a-i bloca pe cei care au câştigat, chiar dacă nu există temeiuri juridice solide“, a explicat Tăriceanu. Premierul a precizat că în legislaţie va fi introdus „un filtru“ pentru sistemul de contestaţii, iar termenele de rezolvare a acestora vor fi scurtate. Tăriceanu a mai spus că guvernul va discuta cu reprezentanţii băncilor şi ai organismelor financiare pentru a încerca să scadă dobânzile care se practică pentru proiectele din domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale. Şeful statului a explicat că în prezent dobânzile sunt foarte mari din cauza coeficientului de risc. Una dintre măsurile ce ar putea fi luate pentru diminuarea lor vizează majorarea fondului de risc pentru agricultură.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS