8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalANRSC nu se amestecă în litigiul Urban - Rosal

ANRSC nu se amestecă în litigiul Urban – Rosal

Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) şi-a declinat competenţele cu privire la litigiul dintre firmele Rosal şi Urban, creat pe seama serviciului de ridicare a gunoiului menajer, scos la licitaţie de Primăria Râmnicu Vâlcea. Întrucât cele două firme activează în paralel, ridicând deşeurile din oraş, chiar dacă în mod legal numai firma Urban ar avea acest drept, municipalitatea a adresat pe 24 aprilie o cerere către ANRSC, prin care se solicita precizarea unui punct de vedere oficial. O adresă a Autorităţii, înregistrată pe 15 mai la primărie, arăta că ANRSC nu are competenţa de a se pronunţa asupra unui proces aflat în curs de soluţionare, singura în măsură să facă acest lucru fiind instanţa de judecată. „Având în vedere că litigiul nu a fost finalizat până la această dată, ANRSC nu se pronunţă cu privire la cele comunicate de primărie“, se arată în adresa cu numărul 1704, emisă de Autoritate către municipalitatea din Râmnicu Vâlcea. În prezent, Decizia Curţii de Apel ce delega serviciul public de salubrizare firmei Rosal din Bucureşti a fost anulată printr-o altă decizie, a aceleaşi instanţe, înregistrată sub numărul 38/R-C/2007, fiind fixat un nou termen pentru judecarea recursului împotriva sentinţei civile numărul 135/2006, pronunţată de Tribunalul Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS