14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalProiectile de AG7 descoperite în Bujoreni

Proiectile de AG7 descoperite în Bujoreni

Două proiectile de AG7 au fost descoperite miercuri de Alicia D., o localnică din comuna Bujoreni, judeţul Vâlcea, în timp ce săpa un şanţ pentru scurgerea apei. După ce a găsit muniţia de exerciţiu, femeia a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru“ (ISU) Vâlcea. Cele două proiectile au fost ridicate de angajaţii Serviciului de Protecţie Civilă, din cadrul ISU. „Specialiştii au stabilit că muniţia a fost folosită în timpul unor exerciţii militare, înainte de 1989, şi nu prezenta nici un pericol“, a declarat locotenentul Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea. În zona în care au fost descoperite proiectilele a fost un poligon de trageri, în ultimii ani pe terenul respectiv construindu-se case. După identificarea tipului muniţiei şi asanarea teritoriului pe o suprafaţă de circa 300 de metri pătraţi, cu ajutorul detectorului de metale, cele două obiecte au fost transportate şi depozitate, urmând să fie distruse.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS