37 de unităţi au fost controlate de echipele Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt în urma campaniei dispuse de Inspecţia Muncii Bucureşti, în perioada 4-5 mai. Campania de verificare a respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă şi de identificare a cazurilor privind persoanele angajate fără forme legale în domeniul construcţiilor a vizat oraşele din întreg judeţul Olt.
În domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, dintre cele 37 de unităţi controlate, 30 au fost sancţionate. Au fost dispuse 150 de măsuri şi s-au aplicat 67 de sancţiuni. Dintre acestea, 47 au fost avertismente, iar 20 au fost amenzi. Valoarea totală a acestora a fost de 129.500 de lei. Unităţile au fost sancţionate pentru mai multe nereguli: lipsa echipamentului individual de protecţie pentru persoanele angajate, lipsa autorizaţiei pentru activitatea prestată, instruirea necorespunzătoare a personalului angajat, neevaluarea factorilor de risc, neîntocmirea planului de prevenire şi protecţie, neacordarea echipamentului de lucru sau nerealizarea măsurilor dispuse la controlul anterior. Cea mai mare amendă – 14.000 de lei – a primit-o SC Termocor SA din Corabia. SC Romprefabricate SRL şi SC Bahus SRL din Slatina au fost amendate cu câte 8.000 de lei. Primăria Corabia a fost amendată şi ea de inspectorii ITM cu 4.000 de lei. „Celelalte societăţi au fost avertizate şi sancţionate pentru multiple nereguli constatate de inspectorii noştri“, a spus inspectorul-şef al ITM Olt, Eugen Mitu.