10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024

Scurte ştirii

Bani pentru trusouri
Trusoul pentru nou-născuţi va fi dat pe tot parcursul anului în bani, Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie (DMSSF) Dolj acordând câte 1,5 milioane de lei vechi pentru fiecare bebeluş. Joi, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse a tranmis DMSSF Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2007, prin care se modifică prevederile Legii nr. 482/2006 privind trusoul pentru nou-născuţi, primăriile nemaifiind obligate să efectueze licitaţii pentru achiziţionarea de produse pentru nou-născuţi. Guvernul a prelungit perioada de acordare a contravalorii trusoului în lei până la 31 decembrie 2007.
Ana CARAMAN DĂNESCU

Alte cinci comune trecute la OG 7
Lista proiectelor doljene care vor fi finanţate de Guvernul României într-o primă etapă prin Ordonanţa de Guvern nr. 7/2006 a crescut săptămâna trecută la 26. Ion Prioteasa, preşedintele consiliului judeţean, a declarat că Doljul a primit în urma unei hotărâri a executivului săptămâna trecută 22 de miliarde de lei pentru proiectele de dezvoltare rurală din comunele Bratovoieşti, Gighera, Melineşti, Murgaşi şi Pleşoi, cu toate că iniţial fuseseră aprobate pentru finanţare doar 21 de proiecte doljene din cele 75 declarate eligibile.
Cristina BÎŢU

Urme ale culturii Glina la Roşia de Amaradia
Arheologii gorjeni de la Muzeul Judeţean vor demara în această săptămână lucrările de cercetare pe un nou şantier, în comuna Roşia de Amaradia, care ar putea aduce dovezi despre existenţa în zonă a unei aşezări umane provenind din cultura Glina. Vasile Marinou, directorul Muzeului Judeţean „Alexandru Ştefulescu“, a declarat că un locuitor al comunei Roşia de Amaradia a descoperit, săpând un bazin de apă, în locul numit Coasta Burduharului, fragmente ceramice ce ar indica prezenţa unei aşezări din epoca bronzului timpuriu provenind din cultura Glina. Alte săpături arheologice vor începe în cursul lunii iunie şi la Bumbeşti-Jiu, în locurile denumite Gară şi Vârtop, unde în anii anteriori s-a descoperit un tezaur monetar imperial, precum şi în localitatea Bengeşti Ciocadia pentru cercetarea unei Villa Rustica (fermă romană) şi a unei necropole birituale.
Romeo IONETE

Se licitează „Cornul şi laptele“

Licitaţiile pentru programul naţional destinat învăţământului primar „Cornul şi laptele“ au fost demarate în Dolj. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, valoarea pachetului pentru fiecare elev este de 1,04 lei. „Pe 20 august se va publica anunţul de atribuire a licitaţiilor. Estimăm că anul viitor vor beneficia de acest program 44.783 de elevi, iar consiliul judeţean va cheltui în acest scop 66 de miliarde de lei vechi“, a spus Prioteasa.
Cristina BÎŢU

Studenţii gorjeni vor dona sânge
În perioada 21-25 mai, Liga Studenţilor din Universitatea „Constantin Brâncuşi“ implementează proiectul „Dăruieşte din inimă“. Acest proiect constă într-o campanie de donare de sânge la nivel naţional şi se desfăşoară în premieră în judeţul Gorj. Pe plan naţional, evenimentul se află la a VI-a ediţie şi este o campanie destinată îmbunătăţirii rezervelor de sânge din centrele de transfuzii. Scopul proiectului este de a strânge o cantitate însemnată de sânge de care vor beneficia persoanele aflate în dificultate medicală. De anul acesta, donatorii nu mai beneficiază de recompense materiale, Institutul Naţional de Transfuzii aşteptându-se la o scădere dramatică a numărului de donatori, iar această campanie este considerată de mare ajutor. Proiectul se desfăşoară şi în centrele universitare din Bucureşti, Craiova, Constanţa, Cluj, Iaşi, Oradea, Piteşti, Sibiu, Timişoara, Târgu Mureş şi Târgu Jiu, aşteptându-se circa 10.000 de donatori.
Mihaela Floroiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU