Nimeni nu-l vede, dar el trăieşte la fel de intens emoţiile fiecărei reprezentaţii. Este omul din spatele scenei, sufleor de meserie.
Foaierul teatrului se umple de spectatori. Pe scenă, ultimele repetiţii. Echipa tehnică verifică luminile. Scenograful studiază decorul. Actorii sunt pregătiţi să intre în scenă. Astăzi este o premieră. O piesă care nu s-a mai jucat de mai mulţi ani, aşa că emoţiile sunt din ce în ce mai puternice. Spectatorii îşi ocupă locurile în sală. Gongul anunţă începerea spectacolului. Luminile se sting. În culise, emoţiile cresc. Sufleorul îşi ocupă locul la pupitrul său. Un actor îi aruncă o rugăminte înainte de a intra în scenă: „Ai grijă de mine astă-seară“. Şi ea, Ani Dulămea, sufleor de meserie, ştie că azi va trebui să-l ajute să făcă rolul perfect. Auzise în culise că acasă lucrurile nu-şi urmau cursul normal, şi ea, firava actriţă, căzuse pradă decepţiei. Nu se putuse concentra prea mult nici la repetiţii. Dar ea, doamna de la pupitru, nu o va lăsa. Se va folosi de toate mijloacele unui sufleor şi o va ajuta.
Omul din culise
O primă replică a actriţei. Un pas greşit şi sufleorul înţelege că s-a petrecut ruptura. Nu o lasă şi îi întinde o mână de ajutor. Îi şopteşte replica, dar ea, ca într-o revelaţie, îi strigă „Nu-mi şopti“. Îşi continuă spectacolul. Cei din sală nu par a sesiza devierea de la cursul firesc la piesei, nici n-ar avea cum, căci nu cunosc textul. Este totuşi o premieră. Actriţa a avut din nou o scăpare, iar el, omul din spatele scenei, înţelege că lucrurile nu sunt deloc aşa cum ar trebui. Îşi spune în gând: „Nu trebuie să am nici un moment de rătăcire. Trebuie să-mi alung emoţiile“. Şi o face, căci vrea să retrăiască sentimentul satisfacţiei că a contribuit la naşterea unui spectacol reuşit. „Concentare maximă“, îşi mai şopteşte ca pentru sine, căci nici ceilalţi actori nu trebuie scăpaţi din ochi. Şi din nou, vine ea în scenă. Acceptă ajutorul sufleorului şi duce replica până la capăt. Totuşi, omul din spatele scenei nu are voie să o piardă din ochi. Actriţa îşi revine, este totuşi o profesionistă. „Omul care însumează toate rolurile“, cum însuşi sufleorul Ani Dulămea se numea, primeşte un mulţumesc din partea actriţei. Rolul ei din acea seară s-a terminat, nu însă şi spectacolul. Acest simplu „mulţumesc“ o încântă pe cea care împarte cu ei, actorii, toate emoţiile, efortul care precede fiecare spectacol, greşelile. Gustă împreună şi din amestecul amar al eşecului, dar în acelaşi timp se hrăneşte cu ei din aplauzele spectatorilor. Unul fără altul, n-ar putea exista. Succesul este al echipei, o echipă din care face şi ea parte. O altă scenă, alţi actori în lumina reflectoarelor. Le urmăreşte fiecare mişcare. Nu-i scapă nici un amănunt, căci nu se ştie când o replică va fi sărită şi ea va trebui să-i aducă înapoi, să-i conducă spre perfecţiune. În cele din urmă este parcursă şi cea din urmă pagină, semn că spectacolul s-a terminat. Aplauzele furtunoase, care se nasc în sală, vin să le certifice succesul şi să le dea puterea de a merge mai departe.
Altă zi, altă piesă
Mâine un alt spectacol. De fapt, o premieră în viaţa sufleorului, căci în interpretarea regizorală a tânărului Alexandru Boureanu, el va lăsa pupitrul de sufleor şi se va aşeza în sală, pe primul rând, căpătând o identitate în acel spectacol. De acolo îi va urmări şi îi va ajuta pe ei, actorii. Lumea o va percepe ca pe un personaj al piesei. Emoţii şi de această dată. Se aşază pe scaun şi aşteaptă ca minutele care au rămas până la începerea spectacolului să se scurgă. Şi dintr-o dată câteva amintiri îi revin în memorie. Era la primul său rol de sufleor, inima îi bătea să-i sară din piept. „Ce emoţii, ce trăiri intense şi cât de mult seamănă cu cele de acum“, gândeşte Ani Dulămea. A trecut însă cu bine atunci. E drept că de-a lungul timpului au mai existat şi mici scăpări. Cuvinte stâlcite, transmise actorilor, care le-au reprodus întocmai, stârnind amuzamentul, dar şi drumuri spre succes fără urmă de greşeli. Amintiri frumoase, o meserie la fel de interesantă şi frumoasă. Un zgomot se aude undeva pe scenă, firul povestirii se rupe. Actorii îşi fac intrarea. Un nou spectacol, o nouă misiune ce trebuie îndeplinită.
