5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDispozitive medicale pentru persoanele

Dispozitive medicale pentru persoanele

Patru copii cu dizabilităţi fizice din Craiova au primit dispozitive medicale special create pentru recuperare motorie de la Asociaţia Romhandicap din Craiova. Dispozitivele medicale sunt realizate pe comandă, toţi locuitorii regiunii Oltenia şi din alte zone ale ţării având posibilitatea să solicite gratuit aparatura necesară recuperării: tricicluri, fotolii, scaune cu rotile, proteze.
„Fără astfel de aparate şi dispozitive medicale ar fi practic imposibil de efectuat recuperarea fizică, părinţii fiind nevoiţi să îşi poarte în braţe copiii cu dizabilităţi fizice. Este bine să ştie toţi adulţii cu diverse probleme atât fizice, cât şi familiile cu copii cu diverse handicapuri fizice sau cu probleme cauzate de accidente că pot solicita aparatul necesar, în schimbul căruia să nu dea nici un ban“, a menţionat Ilie Bujor, reprezentantul Asociaţiei Romhandicap din zona Olteniei.
Pentru a intra în posesia unui astfel de dispozitiv medical, există însă o serie de formalităţi care trebuie îndeplinite: recomandare de la medicul specialist sau medicul de familie cu diagnosticul avut, carnetul de asigurat, în cazul copiilor cu handicap fizic, părinţii trebuie să ataşeze la dosar şi o adeverinţă de la locul de muncă sau o adeverinţă care să ateste dacă este însoţitorul legal al copilului. Documentele se depun la Casa de Asigurări de Sănătate, de unde se eliberează o adeverinţă cu care solicitantul se poate prezenta la Asociaţia Romhandicap de pe strada Olteţ, pentru comandarea dispozitivului medical necesar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS