29.6 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBăsescu cere românilor să voteze NU

Băsescu cere românilor să voteze NU

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a transmis ieri românilor de pretutindeni un mesaj în care le mulţumeşte pentru sprijin şi le solicită să se prezinte la referendum, să voteze „NU“, „pentru ca forţa lor să declanşeze o nouă revoluţie, care să nu mai poată fi furată“.

Băsescu le cere românilor de pretutindeni să se mobilizeze la referendum, să-l susţină, iar forţa lor să determine declanşarea unei noi revoluţii, a unui cutremur în actuala clasă politică, care să pună capăt tranziţiei. Băsescu este de părere că adoptarea unei Constituţii noi, europene, introducerea votului uninominal şi asigurarea unei justiţii independente pot fi obiective realizabile în următoarele 18 luni, când vor fi organizate alegeri. Redăm integral mesajul preşedintelui suspendat Traian Băsescu:
„Dragi români de pretutindeni, bătălia pentru o democraţie consolidată intră acum în linie dreaptă. Dacă vă veţi mobiliza şi veţi spune NU la referendumul din 19 mai, forţa voastră va declanşa o nouă revoluţie. Una pe care nimeni nu va mai putea să v-o fure. Votul vostru negativ va produce un cutremur în actuala clasă politică, formată pe durata nesfârşitei «tranziţii». El va fi gestul civic prin care majoritatea românilor poate pune punct acestei perioade istorice, pentru a deschide cu adevărat o poartă spre viitor. Coaliţia transpartinică a celor 322 de parlamentari, care a votat fără nici un temei constituţional suspendarea mea, se foloseşte de forţa ei mediatică pentru a vă transmite impresia falsă că preşedintele şi partidele care îl sprijină au rămas izolate. Nu este adevărat. M-am întâlnit cu sute de mii de români din ţară, care mi-au cerut să nu abandonez lupta începută. Am fost şi în Spania, unde trăiesc alte sute de mii de români. Românii din ţară şi din afara graniţelor mi-au dat curajul de a continua, de a conduce până la capăt proiectul major pe care, ca şef al statului român, îl propun tuturor compatrioţilor noştri oneşti. Aş vrea ca, prin această nouă revoluţie, să scoatem în faţă tot ce are mai bun societatea noastră. Să ne unim în jurul valorilor autentice, să presăm actualul sistem pentru ca dreptatea să devină posibilă.
Adoptarea unei noi Constituţii de nivel european, introducerea votului uninominal şi independenţa unei justiţii care să cureţe societatea noastră de sistemul corupt al acestei oligarhii de tip postcomunist sunt obiective care se vor putea realiza în următoarele 18 luni, când vom organiza alegeri europene, locale şi parlamentare. Mă angajez să fiu politicianul care schimbă în bine şi în profunzime România. O pot face, dar numai împreună cu voi, dacă sunteţi cu adevărat hotărâţi să spuneţi NU la referendumul din 19 mai. Rezultatul unei participări masive la referendum va antrena o dinamică de nestăvilit. Vă mulţumesc pentru sprijinul pe care îl primesc din partea multora dintre dumneavoastră. Fiţi în continuare alături de mine, pentru ca viitorul nostru şi al copiilor noştri să arate altfel. După atâtea sacrificii, românii merită mult mai mult. Spuneţi-le acest lucru, răspicat, şi celor 322. Vă doresc multă sănătate, mă bazez pe fiecare dintre dumneavoastră şi sper ca Dumnezeu să ne ajute în tot ce ne-am propus să facem, spre binele României. Noi toţi avem nevoie de o Românie modernă!“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII