27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUngurii se ceartă pe Băsescu

Ungurii se ceartă pe Băsescu

Senatorul UDMR de Cluj, Eckstein Kovacs Peter, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu este de acord cu decizia UDMR de a anunţa o campanie împotriva lui Traian Băsescu. El consideră că Uniunea ar fi trebuit să lase la latitudinea electoratului votul de la referendumul privind demiterea preşedintelui, aşa cum a procedat în cazul parlamentarilor săi, la votul pentru suspendare. „Eram mult mai fericit dacă se lăsa la latitudinea fiecărui membru sau simpatizant UDMR să voteze după propria-i conştiinţă“, a precizat senatorul clujean.

„UDMR riscă din nou să stea de partea celor care vor pierde“

Eckstein spune că UDMR nu îşi permite a doua greşeală faţă de electorat şi că ar trebui să evite măsurile forţate practicate de alte partide, care încearcă prin tot felul de tertipuri să îl demită pe Băsescu. „Având o opţiune clară de a nu-l sprijini pe Traian Băsescu, cred că UDMR riscă din nou să stea de partea celor care vor pierde. Nu cred că este în interesul nostru să greşim, încă o dată, direcţia, după cum am greşit-o în 2004, când l-am susţinut la prezidenţiale pe domnul Adrian Năstase, iar la Cluj pe domnul Ioan Rus“, a afirmat Eckstein.
Senatorul UDMR a atras atenţia şi asupra faptului că măsurile luate de parlament în cazul referendumului sunt forţate şi unele chiar nelegale. Un exemplu în acest sens este hotărârea privind menţionarea numelui lui Traian Băsescu în întrebarea de la referendum, Legea referendumului nr. 3/2000 interzicând strict menţionarea oricărui nume. „Este o situaţie inedită pentru România: o hotărâre a parlamentului contravine unei legi votate de parlament cu câţiva ani în urmă“, a afirmat Eckstein, care spune că hotărârea din 24 aprilie a parlamentului nu poate fi atacată la Curtea Constituţională.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU