16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalUE, acuzată de atitudine laşă faţă de criza din România

UE, acuzată de atitudine laşă faţă de criza din România

Politologul britanic Tom Gallagher condamnă atitudinea „laşă“ a Uniunii Europene faţă de criza politică din România şi afirmă că în spatele luptei de la Bucureşti se află o oligarhie ameninţată de reformele lui Traian Băsescu, potrivit unei „scrisori către editor“ publicate ieri de Financial Times.

În scrisoarea care poartă titlul „Practicile dubioase ale Estului pun stăpânire pe UE“, profesorul britanic de la Universitatea Bradford recomandă lui Guy Burrow – consultantul care a caracterizat lupta politică de la Bucureşti drept „o dispută stupidă între preşedinte şi premier“, într-un articol publicat pe 20 aprilie în Financial Times – să se gândească mai bine. „Majoritatea părţilor implicate sunt paravane pentru cartelurile conduse de capitalişti speculanţi, a căror acaparare a puterii şi a bogăţiei a fost ameninţată de reformele preşedintelui Traian Băsescu, în special în domeniul justiţiei“, scrie Tom Gallagher. „Preşedintele Băsescu este un populist, dar a înfruntat această oligarhie nu fără riscuri mari pentru el însuşi. Dacă scapă basma curată şi tribunalele din România cad din nou sub influenţa lor, atunci nici o investiţie străină nu este sigură, în cazul în care oamenii de afaceri occidentali se intersectează cu interesele locale“, explică profesorul britanic. Pe de altă parte, atitudinea Uniunii Europene faţă de criza de la Bucureşti este considerată laşă de Gallagher. „Pe măsură ce, unul câte unul, principalii săi aliaţi reformişti de la Bucureşti sunt daţi la o parte, Uniunea ar trebui să nu-şi mai facă iluzii că poate fi un cavaler alb, capabil să impună fair-play-ul. România se transformă într-un bazar în care practici orientale retrograde sunt importate chiar în inima UE“, scrie Gallagher, care conchide ironic: „Dacă aş fi Vladimir Putin, nu aş mai pierde timpul şi aş depune candidatura Rusiei pentru aderare“.

„Ani de şanse pierdute pentru reformă“

Tom Gallagher a mai publicat în Financial Times articole extrem de critice la adresa României, despre care consideră că nu este încă reformată, dar şi la adresa Uniunii Europene, care nu a făcut destule eforturi pentru a înţelege şi contribui la rezolvarea problemelor ţării. „UE nu a reuşit niciodată să convingă politicienii români să înghită hapul amar pe care li-l întindea şi să vindece ţara de abuzurile care au făcut din cei 15 ani care au trecut de la căderea comunismului, ani de şanse pierdute pentru reformă“, scria Gallagher în numărul din 2 octombrie 2006 al Financial Times.
La 26 septembrie, UE a decis să facă din România membru cu drepturi depline din ianuarie 2007, în speranţa că măsurile mult aşteptate care să purifice guvernul vor fi luate în primăvara anului viitor. „Dar va fi oare elita românească, formată în special de oameni de afaceri foşti comunişti, impresionată de ameninţarea de excludere a ţării de la unele politici, în caz de eşec? Mă îndoiesc“, comenta Tom Gallagher. Această elită şi-a arătat îndrăzneala pe 8 septembrie, când Parlamentul României a refuzat să adopte o lege care obliga 100.000 de oficiali din administraţia publică şi aleşi să dezvăluie amploarea şi originile averilor lor, explica profesorul.
România trebuie să primească 30 de miliarde de euro de la Bruxelles până în 2012 şi există temeri că, în loc să modernizeze ţara, aceşti bani vor alimenta corupţia la o scară de neimaginat. Există multe modalităţi de a deturna banul public către reţele de politicieni preocupaţi de propriile afaceri, avertiza Gallagher.
Alianţa dificilă dintre reformatori şi forţe postcomuniste, aflată la putere din 2004, a făcut ca multe eforturi anticorupţie să eşueze, observa politologul britanic. Apelurile pentru mai multă disciplină venite din partea lui Franco Frattini, vicepreşedintele Comisiei Europene, nu au avut un impact prea mare.

„Partidul Social Democrat, principalul urmaş al Partidului Comunist“

Realizările Monicăi Macovei ar fi putut fi mai mari dacă ar fi avut loc alegeri anticipate, scria Gallagher pe 2 octombrie. „Partidul Social Democrat, principalul urmaş al Partidului Comunist, este încă cel mai mare şi este dominat de oameni de afaceri care şi-au făcut averile manipulând haosul tranziţiei către piaţa liberă. Unii dintre aceştia speră să revină la putere în alianţă cu oamenii de afaceri care domină Partidul Liberal“, preconiza politologul britanic. Acesta consideră că Olli Rehn a greşit, în 2005, opunându-se alegerilor anticipate, care ar fi fructificat popularitatea preşedintelui Băsescu şi ar fi putut avea drept rezultat o majoritate care să sprijine reforma.
Poate cea mai mare greşeală a Uniunii Europene a fost – potrivit lui Gallagher, în toamna anului 2006 – că nu a luat măsuri să se asigure că adoptarea reformelor economice va fi dublată de îndeplinirea condiţiilor politice pentru aderare. Elita românească ştie însă că mare parte din economia românească este deja, virtual, în Uniunea Europeană. Aproape toate băncile, mare parte din industria alimentară şi cea energetică sunt controlate de capital vest-european. Aceste companii au făcut lobby intens pentru ca România să adere în 2007, cu promisiuni că se vor face reforme.

„Cei mai mari perdanţi vor fi însă înşişi românii“

Situaţia ar fi putut fi foarte diferită dacă Uniunea Europeană ar fi cerut Bucureştiului prerogative mai ample de supraveghere pentru a înlătura impedimentele din calea reformelor. Dar Bruxellesul a adoptat o abordare lipsită de imaginaţie faţă de problemele României, una care abia poate fi considerată superficială. „Este greu să scapi de impresia că România aderă în mare parte în termenii fixaţi de elita locală, care i-a depăşit adesea în inteligenţă pe funcţionarii de la Bruxelles“, aprecia Gallagher. Statele deja membre ale Uniunii Europene nu se pot izola de consecinţele aderării unei Românii nereformate, avertiza politologul. „Cei mai mari perdanţi vor fi însă înşişi românii“. Sondajele arată că majoritatea nu se aşteaptă ca în anii următori corupţia să se reducă semnificativ. Aproape o cincime din forţa de muncă a emigrat deja. Prăpastia dintre guvernanţi şi guvernaţi nu se va reduce, iar pericolul populist nu poate fi exclus, preciza Gallagher în octombrie 2006 în acelaşi cotidian Financial Times.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII