16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljStadionul Tineretului, cu un picior în mall

Stadionul Tineretului, cu un picior în mall

Stadionul Tineretului va fi ras de pe faţa pământului. Deşi autorităţile declarau în urmă cu câteva luni că intenţionează să păstreze baza sportivă, planurile pentru stadion arată că în câţiva ani aici vor apărea clădiri de birouri, un centru de afaceri şi o parcare subterană.

După ce s-au luptat aproape trei ani să obţină rezilierea contractului de închiriere pentru cei peste 20.000 de metri pătraţi ai stadionului, încheiat cu una dintre firmele controlate de omul de afaceri Adrian Mititelu, autorităţile doljene au găsit soluţia pentru valorificarea bazei sportive. O dărâmă. Potrivit unui raport întocmit în urmă cu câteva zile de arhitectul-şef al judeţului, Dan Radu Pappa, în locul celor 20.704 mp ai stadionului ar urma să apară în câţiva ani o sală multifuncţională de mare capacitate, în care să se poată desfăşura conferinţe, spectacole sau expoziţii, un centru de afaceri cu birouri, săli de şedinţe, librărie, spaţii expoziţionale, pentru servicii bancare, de publicitate şi reclamă, clădiri de birouri aliniate la frontul bulevardelor Ştirbei Vodă şi 1 Mai, la parterul cărora să poată fi amenajate spaţii comerciale, de agrement şi de alimentaţie publică, o parcare subterană şi parcări de suprafaţă. Funcţiunile ansamblului au fost stabilite de un „consiliu profesional şi tehnic, format din specialişti, cu aprobarea CJ Dolj“. În cadrul aceluiaşi raport, arhitectul Pappa menţionează că „situarea terenului în zona centrală a municipiului îl face potrivit pentru realizarea unui ansamblu de construcţii reprezentativ în domeniile social-cultural şi economic“, iar Planul Urbanistic Zonal permite modificarea prin prevederea unui centru cultural cu o înălţime de şase etaje.

CJ face concurs de idei pentru terenul de la stadion

Schimbarea destinaţiei suprafeţei de teren e motivată, spun autorităţile, de faptul că baza sportivă nu mai corespunde standardelor naţionale şi internaţionale pentru organizarea de competiţii. Curioasă schimbare, având în vedere faptul că în urmă cu doar câteva luni autorităţile susţineau că stadionul va deveni o adevărată emblemă a Doljului printr-un proces amplu de modernizare, realizat în urma unui concurs de idei. „Noi vrem să rămână bază sportivă, să ridicăm cumva tribunele şi să folosim spaţiul de sub ele pentru că trebuie să facem în aşa fel încât să vină bani la bugetul consiliului judeţean din acest bun. Putem închiria aceste spaţii, terenul de joc, sunt mai multe posibilităţi“, spunea în ianuarie preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa. Acum, autorităţile au alte planuri. „Vom face un concurs de idei. Centrul de afaceri şi clădirile de birouri sunt lucruri la care ne-am gândit noi, dar cineva poate veni cu o idee şi mai elaborată. Trebuie să ne spună cineva de profesie ce trebuie făcut acolo pentru că de 20 de ani nu se petrece nimic pe acest stadion şi de câteva luni noi ne ocupăm de el. Oricum, ştim în acest moment că stadionul nu mai poate corespunde standardelor, chiar dacă s-ar investi în el“, a declarat ieri Prioteasa. De altfel, ideea construirii unui centru comercial a fost înaintată mai demult de vicepreşedintele CJ Dolj, Constantin Dascălu, care nu a exclus ridicarea unui mall pe locul stadionului.

Direcţia pentru Sport vrea alt stadion

Dacă ideea va fi agreată şi de consilierii judeţeni, proiectul ansamblului care va apărea în locul Stadionului Tineretului va fi oferit printr-un concurs cu premii de 30.000 de lei organizat de administraţia doljeană. În cadrul competiţiei vor fi premiate trei proiecte cu câte 10.000 de lei, proiecte care trebuie însă să conţină toate funcţiunile menţionate de tema de proiectare. Intenţiile administraţiei judeţene nu sunt privite însă cu ochi buni de reprezentanţii Direcţiei pentru Sport Dolj, care sunt de părere că, în cazul în care stadionul va fi demolat, este necesară ridicarea unei noi baze sportive. Marius Toma, directorul adjunct al DJS Dolj, a precizat că specialiştii Direcţiei au fost cei care au stabilit faptul că stadionul nu mai poate fi folosit în cadrul competiţiilor.
„Am primit o adresă de la secretarul Barbărasă (Gheorghe Barbărasă, secretarul judeţului Dolj – n.r.) şi a fost întocmit un dosar cu cerinţele din prezent ale UEFA şi FRF, conform căruia stadionul corespunde ligii a patra, deci nu se mai pot organiza competiţii pe el. Oricum, e normal ca, atunci când dărâmi un stadion, să faci altul, dar să vedem ce se va întâmpla în continuare, după care Direcţia pentru Sport îşi va prezenta punctul de vedere“, a spus Marius Toma.

Istorie

Firma SC Fotbal Club Fanatic Ştiinţa SA, controlată de afaceristul Adrian Mititelu, a închiriat în 2002 de la Clubul Sportiv Municipal peste 22.000 mp, reprezentând stadionul şi anexele aferente, pe o perioadă de 20 de ani. Societatea se obliga prin contract să modernizeze şi să exploateze stadionul astfel încât acesta să satisfacă toate cerinţele, în caz contrar fiind obligată să redea stadionul proprietarului. În anul 2003, printr-o hotărâre de guvern, noul proprietar al Stadionului Tineretului a devenit Consiliul Judeţean Dolj, iar la începutul lui 2004 instituţia doljeană a dat în judecată societatea pentru că nu a realizat nici o modernizare, cerând plata chiriei restante şi evacuarea chiriaşului. După luni bune în care dosarul a fost plimbat de la Judecătorie, Curtea de Apel până la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, Consiliul Judeţean Dolj a câştigat procesul cu firma controlată de Adrian Mititelu şi a fost demarată procedura de executare silită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII