În secolul XXI, în două localităţi ale judeţului Vâlcea trăiesc oameni în bordeie ori în cocioabe din bârne, acoperite cu bucăţi de tablă, carton sau nailon. Integraţi în marea familie a Uniunii Europene, ei se hrănesc cu buruieni culese din pădure.
VÂLCEA. În satele Bolovanu şi Râul Băiaşului din comuna Racoviţa locuiesc numai romi. Din cei peste 1.800 de locuitori ai comunei, 500 sunt din această etnie. Sonia Iliescu, primarul localităţii, povesteşte că în ambele sate sărăcia este la ea acasă pentru că oamenii nu au teren agricol ori pădure şi nu îşi pot creşte nici un animal.
„Romii trăiesc din ajutorul social, pentru că nu au nici o bucăţică de pământ. Au venit cu ani în urmă în zonă şi s-au aşezat aici. Foarte puţini lucrează la mătură în Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, iar alţii muncesc cu ziua în comună. Din păcate, cei care sunt activi nu pot fi angajaţi pentru că nu au şcoală şi nu ştiu să scrie. Mai câştigau un ban pentru că făceau mături şi cozi de topoare şi le vindeau în târguri. Acum nu îi mai lasă cu marfă în trenuri că le-au modernizat. Îşi mai duceau marfa în târguri cu căruţele, dar nu îi mai lasă să circule nici cu astea pe drumurile naţionale. Ei sunt constrânşi, pentru că nu sunt lăsaţi să intre în pădure, nu au teren, nu sunt lăsaţi să-şi vândă marfa, nu sunt angajaţi că nu ştiu carte, iar aceste lucruri fac ca ei să moară de foame“, a spus Sonia Iliescu.
„O ducem bine cu mâncarea, că au dat buruienile“
Casele romilor din satul Bolovanu au câte o cămăruţă, foarte rar două încăperi, şi nu sunt împrejmuite de garduri. Satul e aşezat pe un deal, iar locuinţele sunt din chirpici ori din lemn, acoperite cu bucăţi de carton, tablă sau nailon. În unele plouă şi prin acoperiş se vede cerul, pentru că sunt vechi de aproape un secol.
„Suntem foarte multe familii aici, fără număr. Nu avem nici pădure şi nici pământ, parcă am picat din cer în zona asta“, a povestit Nicoleta Mărunţelu.
Chiar dacă nu au mai nimic, oamenii au, în schimb, copii mulţi şi într-o cămăruţă locuiesc chiar şi zece persoane. În casa fiecărei familii, care are o singură cameră, se află o sobă mică din pământ şi două – trei paturi. „În casa asta stăm nouă persoane, eu şi opt copii. Am omul în puşcărie. A tăiat un copac din pădure că nu aveam lemne de foc. L-au prins şi l-au băgat la închisoare. I-au dat trei ani şi jumătate, iar în iunie face doi ani de când e închis. Nu avem nimic. Trăim din ajutorul social. Mai scoteam un ban că făceam mături de nuiele şi cozi de topoare. Plecam cu ele pe la Bucureşti şi Turnu Măgurele de mai scoatem un ban, dar acum nu ne mai lasă poliţia să intrăm în pădure şi, dacă ne prinde, ne bagă în puşcărie“, a spus Ioana Miu.
Ajutorul social nu îi ajunge femeii într-o lună nici ca să îşi cumpere pâine. Ca să îşi crească toţi cei opt copii, le dă de mâncare buruieni, pe care le culege din pădure şi le fierbe. „Sărăcia nu ne opreşte să avem copii pentru că ei vin de la Dumnezeu. Chiar dacă sunt zile în care noi nu avem ce să dăm de mâncare la copii, nu îi abandonăm niciodată. Acum o ducem bine cu mâncarea. A venit primăvara şi au dat buruienile prin pădure. Le fierb urzici, ştevie, că sunt destule prin pădure. Acum le-am fiert laba-ursului, e o plantă foarte bună care creşte prin pădure şi o mănâncă şi oile ciobanilor. Nu a murit nimeni de la ea, numai că e cam rară“, a povestit Ioana Miu.
O bătrână de 84 de ani, Elisaveta Ursu, ne roagă insistent să ne arate şi locuinţa ei. O cămăruţă din lemn, cu acoperişul stricat, prin care se vede cerul. În interior, pe jos e pământ, soba e deteriorată, iar pe perete are un ceas. Încăperea e tare săracă, dar curată. „Casa asta are mai bine de 100 de ani, e a lu' mama. Nu am bani ca să cumpăr o bucată de tablă să fac acoperişul“, se plângea bătrâna.
La Câineni, aceeaşi situaţie
Şi în comuna vecină, Câineni, romii din satul Valea Urii trăiesc în sărăcie lucie. Satul este aşezat sub poalele muntelui, iar casele sunt tot din chirpici şi din lemn. Peste râul Valea Urii, în două încăperi din lemn trăiesc şapte persoane. „Am cinci copii şi cu cel din burtă şase. Sunt casnică şi trăim din ce câştigă soţul, că mai lucrează cu ziua pe 15 – 20 de lei. Mulţi nu plătesc şi ne dau în schimb fasole şi varză. Sunt bune şi astea, că le dau de mâncare la copii“, a spus Iulia Geacarel.
Femeia se consideră avută cât de cât, în comparaţie cu alţi vecini din zonă, pentru că are o capră şi o găină cu cinci pui. „Copiii mei mai mănâncă şi carne, şi lapte din când în când. Alţii nu au nimic. Nu muncesc decât pentru copii, că doar de aia îi fac. Îi trimit la şcoală, că le mai dau mâncare, corn şi lapte. Dacă am avea ceva pământ, am pune şi noi o ceapă şi un usturoi şi am fi mai înstăriţi“, a completat Iulia. Din cauza condiţiilor improprii în care trăiesc copiii Iuliei Geacarel, doi dintre ei sunt bolnavi de astm.
Într-o altă casă din Valea Urii, într-o cocioabă dărăpănată din pământ trăieşte o familie cu opt copii. Părinţii lor nu ştiu carte şi nu au locuri de muncă, dar câştigă un ban muncind cu ziua. Toate familiile din zonă au copii mulţi şi, chiar dacă nu au cu ce să îi îmbrăce ori ce să le dea de mâncare, oamenii nu duc grija zilei de mâine.
