10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalViaţa la bloc, din nou la Senat

Viaţa la bloc, din nou la Senat

Prevederile aberante adoptate de parlament sub titulatura noii legi privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari au fost trimise de preşedinţie la Senat, spre reexaminare.Controversatul proiect al legii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, căznit de parlamentarii români din noiembrie 2005, a fost trimis spre promulgare preşedintelui ţării pe 16 martie 2007 şi returnat Senatului spre reexaminare pe 4 aprilie. Ieri, Comisia juridică de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului a admis cererea de reexaminare, ceea ce înseamnă că legea va fi dezbătută din nou în parlament, după cum a arătat senatorul de Dolj, Mario Ovidiu Oprea. În opinia unor specialişti, actul nu numai că nu lămureşte aspectele încâlcite ale activităţii asociaţiilor de proprietari, ba chiar încurcă şi mai mult iţele. De exemplu, la art. 28, alin. 2, legea spune că, „pentru recuperarea debitelor cu privire la serviciile publice de utilităţi, furnizorul va acţiona împotriva proprietarilor restanţieri“, rezolvând într-o frază cea mai spinoasă problemă care-i macină pe operatori şi conducerile de asociaţii. Numai că, în Craiova, de pildă, mii de proprietari consumă utilităţile fără a deţine contracte cu furnizorii, fiindcă sistemele de distribuţie nici nu permit încheierea de contracte. Iar o acţiune împotriva beneficiarului fără contract nu poate avea sorţi de izbândă.
Directorul Regiei Autonome de Termoficare Craiova, Tatian Tudorache, confirmă că reglementările sunt prea simpliste. „Nu putem acţiona pur şi simplu asupra unui abonat, mai ales dacă nu avem contract cu el. O soluţie ar fi totuşi încheierea de convenţii cu proprietarii, pe marginea contractului cu asociaţia, demers care poate constitui o bază de plecare în recuperarea restanţelor. Procedura este însă abia în curs de experimentare şi încă nu ştim dacă are sorţi de izbândă“, a afirmat Tatian Tudorache. După ce a catalogat legea, în forma trimisă preşedinţiei, „cel puţin slabă“, Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România (FAPR), a declarat ieri că aşteaptă invitaţii din partea comisiilor Senatului, în vederea rediscutării legii. „Nu cunoaştem încă obiecţiunile preşedinţiei, dar sperăm să fim consultaţi la reexaminarea proiectului“, a spus Opaina.

Sancţiuni pentru şefi

Alte articole amendate de economişti, de reprezentanţii uniunilor asociaţiilor de proprietari şi de presă la data adoptării proiectului în Camera Deputaţilor, forul decizional, se referă la cheltuielile comune, garanţiile cenzorilor, privilegiile imobiliare cu rang înalt asupra bunurilor proprietarilor etc. O noutate oarecum salutată vine la capitolul contravenţii, unde neimplicarea conducerii asociaţiei – preşedinte şi comitet executiv – în efectuarea lucrărilor de întreţinere la clădirile şi instalaţiile comune poate fi amendată de inspectorii municipalităţii. „Până acum, noi doar constatam şi dispuneam măsuri de remediere, în limitele legii, în cazul în care conducerea unei asociaţii refuza să ia măsurile necesare pentru întreţinerea bunurilor imobile şi a instalaţiilor. Acum putem aplica şi amenzi“, a declarat Marian Giubelan, şeful Serviciului coordonare asociaţii din cadrul Primăriei Craiova. Fapta menţionată mai sus, precum şi „neîndeplinirea obligaţiilor de către preşedinte, membrii comitetului executiv, cenzor şi administrator de imobil“ se sancţionează cu amendă de la 500 la 3.000 de lei. La rândul lor, conform proiectului, şi funcţionarii publici care nu aplică prezenta lege pot fi sancţionaţi cu amendă de la 2.500 la 5.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII