12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSuspendarea preşedintelui îi rupe-n două pe penelişti

Suspendarea preşedintelui îi rupe-n două pe penelişti

Conducerea PNL ezită să îşi asume o decizie politică privind mandatul parlamentarilor liberali asupra suspendării lui Băsescu.
Liderii PNL nu au o poziţie comună cu privire la suspendarea preşedintelui şi nici măcar nu ştiu clar care va fi procedura pe care o vor urma. Într-o confuzie generală, unii vehiculau ieri ipoteza convocării unui Birou Politic Central al partidului, fie aseară, fie astăzi-dimineaţă, pentru luarea unei decizii. Alţi lideri avansau ideea potrivit căreia decizia nu va fi asumată de Biroul Politic Central şi totul va fi lăsat la latitudinea grupurilor parlamentare, a căror şedinţă comună era programată pentru astăzi. Surse liberale au declarat că nici din discuţiile pe care vicepreşedinţii PNL le-au avut ieri cu Tăriceanu, nu s-a conturat o decizie clară privind mandatul parlamentarilor liberali. „Tăriceanu ezită, analizează, evaluează situaţia, cu strategii săi“, comentau lideri ai partidului. „Deocamdată, nu există decât o decizie mai veche a partidului, decizie care prevede că nu există dovezi că Băsescu a încălcat grav Constituţia“, mai spuneau unii lideri.

Tăriceanu ezită

Potrivit surselor citate, şeful PNL ar înclina către o variantă care ar putea scuti partidul de vreo răspundere politică în ceea ce priveşte suspendarea lui Băsescu, în condiţiile în care Tăriceanu va susţine că, în conformitate cu principiile „democraţiei interne“, fiecare deputat şi senator va avea libertatea de a vota după cum îi dictează propria conştiinţă.
Dacă decizia va fi asumată totuşi la nivel de grup parlamentar, semnificativă ar putea fi şi poziţia liderilor Crin Antonescu şi Puiu Haşotti. Deşi a declarat public, în repetate rânduri, că personal înclină să voteze în favoarea suspendării lui Băsescu, surse liberale susţin că Antonescu ar pleda pentru ca şeful statului să nu fie suspendat, pe motiv că acesta trebuie ignorat de acum încolo. Şi liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, ar opta pentru aceeaşi variantă, ca, de altfel, şi vicepreşedintele Ludovic Orban. Cu toate că reprezintă una dintre cele mai puternice voci critice faţă de Cotroceni, Orban consideră că şeful statului nu ar trebui să fie suspendat deoarece în acest fel parlamentul i-ar face jocurile lui Băsescu şi l-ar victimiza, ridicându-i astfel mingea la fileu.

Şeful liberalilor europeni dă liber la suspendarea preşedintelui

Liberalii admit mai mult sau mai puţin voalat că suspendarea nu ar fi oportună, în condiţiile în care şeful statului a avertizat că va demisiona, iar PNL nu este pregătit de alegeri prezidenţiale anticipate. Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, speră ca parlamentul să pună capăt disputei politice privind suspendarea preşedintelui, dispută pe care o consideră inutilă. Premierul a refuzat să spună cum vor vota parlamentarii PNL în ceea ce priveşte suspendarea şefului statului, limitându-se la a preciza că va face publică decizia partidului atunci când va fi cazul. Liderul liberalilor europeni, Graham Watson, a apreciat ieri că procesul de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu nu ar periclita integrarea ţării noastre, iar situaţia politică din România este o consecinţă a tensiunilor dintre şeful statului şi premier. „S-a format un guvern fără PD şi există un proces în curs de suspendare a preşedintelui, despre care cred că nu ar periclita succesul integrării“, a declarat liderul liberalilor europeni, Graham Watson, prezent în România la reuniunea biroului europenilor liberali.
În timp ce peneliştii sunt nehotărâţi, PSD a anunţat ieri că va continua demersurile de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. PD, în schimb, a anunţat că nu va vota pentru suspendare. Avizul Curţii Constituţionale privind suspendarea lui Băsescu este aşteptat să fie trimis conducerii legislativului în aceste zile, parlamentul urmând să se reunească, în termen de 24 de ore, pentru a se pronunţa asupra suspendării.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS