11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDespăgubiri pentru Miron Cozma

Despăgubiri pentru Miron Cozma

Tribunalul Bucureşti a decis ieri că Miron Cozma trebuie să primească din partea statului român despăgubiri de 10.000 de euro (echivalentul în lei din ziua punerii în executare a sentinţei), din suma de patru milioane de euro pe care o ceruse ca despăgubire pentru zilele în care a fost ţinut ilegal în arest. Sentinţa tribunalului poate fi atacată cu apel.
Reamintim că fostul lider al minerilor din Valea Jiului a dat în judecată statul şi a solicitat daune pentru cele 178 de zile în care a fost reţinut ilegal în închisoare, bani din care a promis că va finanţa mai multe proiecte de interes public.
Cele şase luni în care Cozma susţine că a fost menţinut ilegal după gratii în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova reprezintă intervalul dintre 17 decembrie 2004, când a fost graţiat de fostul preşedinte Ion Iliescu, şi 14 iunie 2005, momentul în care a fost eliberat.
Miron Cozma şi-a justificat pretenţiile în faţa instanţei prin suferinţa familiei sale şi proiectele nefinalizate. Potrivit lui Cozma, unul dintre aceste proiecte se referă la deschiderea în Valea Jiului a „Băncii Minerilor“, al cărei acţionar majoritar ar fi fost chiar „Luceafărul huilei“. Alt proiect ar fi vizat dezvoltarea economică şi socială a Văii Jiului prin achiziţionarea de către el a unor instalaţii de gazeificare din Africa de Sud, dar şi prin extragerea şi prelucrarea platinei, minereu pe care l-ar fi detectat în subteranul Văii Jiului, în urma unor prospecţiuni făcute împreună cu decanul unei facultăţi de profil. Judecătorii au considerat însă că pretenţiile sunt exagerate, aprobând plata unor despăgubiri de 400 de ori mai mici decât cele solicitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU