10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAu fost inaugurate secţiile renovate din Spitalul Judeţean

Au fost inaugurate secţiile renovate din Spitalul Judeţean

OLT. Spitalul Judeţean din Slatina a inaugurat săptămîna trecută patru secţii renovate. Aproape opt miliarde de lei vechi s-au cheltuit, banii provenind din sponsorizări (BCR, Bancpost), de la buget, local şi judeţean, prin programe ministeriale. S-a schimbat faianţa, s-a înlocuit tocăria, iar grupurile sanitare au fost renovate. La inaugurarea secţiilor Spitalului Judeţean au participat multe oficialităţi. Au fost punctuali sponsorii, cele două reprezentante ale Băncii Comerciale Române şi Bancpost, şi viceprimarul Marian Niculae, au venit aproape de ora fixată prefectul Octavian Popescu, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate – Tiberiu Mateescu şi directorul medical al CJAS, dr. Ortansa Ciobanu, dar şi şefele Autorităţii de Sănătate Publică, iar primarul Darius Vâlcov a întârziat. Secţia de recuperare copii a fost renovată, după 13 ani de existenţă. La etajul IX, în blocul materno-infantil unde este amplasată, începuse să se infiltreze apa prin tavane, chiar dacă la înfiinţare era mândria spitalului, potrivit dr. Daniela Conea, şefa secţiei.

Spaţiu nou pentru dializă

Pacienţii care au nevoie de dializă sunt aduşi acum în fosta spălătorie, unde spaţiul a fost reamenajat. „Este una din primele secţii din judeţ aliniate la standarde europene“, a spus şefa secţiei, dr. Liliana Mihăilescu. În saloanele de terapie intensivă din Secţia de cardiologie, pacienţii beneficiază de minimum de confort, pe lângă serviciile medicale. Reabilitarea secţiei de cardiologie a durat două luni. Secţia Anestezie – Terapie Intensivă (ATI) a beneficiat de modernizări, cele câteva saloane fiind puse la punct de curând, iar în sala de operaţie a fost amenajat un filtru. Cu această ocazie, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări a donat cinci calculatoare vechi secţiei. Managerul Spitalului Judeţean Slatina, Mihai Niţă, a spus că la sfârşitul lunii viitoare va fi inaugurată Unitatea de Primire Urgenţe, 28 mai fiind termenul de finalizare a lucrărilor de reparaţii. Aceasta este condiţia pentru ca în iunie, prin Banca Mondială, la Slatina să fie adusă aparatură de sute de mii de euro. În aproximativ un an şi jumătate, fiecare secţie din spital va fi renovată, chiar dacă, a anunţat directorul ASP, Dana Conea, Spitalul Judeţean nu va putea oricum îndeplini criteriile pentru a fi transformat în spital de urgenţă.                    

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS