14 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024

Scurte stiri

Bunicuţa karatistă

Britanica Mary Athay a reuşit, la 62 de ani, să îşi lase familia cu gura căscată după ce a reuşit să ia centura neagră la karate. Bătrânica şi-a primit binemeritata centură după o luptă de cinci ore cu colegii săi de cursuri. În plus, la fel ca idolul său, Bruce Lee, sexagenara reuşeşte să spargă cărămizi şi scânduri de lemn cu mâinile goale. Însă, visele lui Athay nu se opresc aici. Bătrânica doreşte acum să îşi demonstreze abilităţile şi în lupta cu sabia. „A fost foarte greu, iar centura neagră a fost o mare realizare pentru mine. Nepoţilor mei le place foarte mult să se joace cu mine, iar soţul meu nu mai îndrăzneşte să mă contrazică“, a povestit bunicuţa. Mary s-a înscris la clubul de karate Dragon Tang Soo Do din Bristol, la de 57 de ani, pentru că se săturase de orele de aerobic. „Media de vârstă la club e de 25 de ani, aşa că arăt destul de ciudat printre ei. Însă îmi place la nebunie“, a povestit veterana karatistă.

Oraş condus doar de femei

În China va fi creat primul „oraş al femeilor“, unde reprezentantele sexului frumos vor lua deciziile, iar bărbaţii neascultători vor fi pedepsiţi. După cum informează Ananova, autorităţile din Chongqing au decis să schimbe numele cartierului Shuangqiao în Woman Town (oraşul femeilor), ce se întinde pe o suprafaţă de 2,3 km pătraţi. Sloganul iniţiativei este clar: „O femeie nu face niciodată o greşeală. Un bărbat nu poate refuza niciodată rugămintea unei femei“ şi va fi afişat la intrarea în cartier. „Lucrările de construcţii vor dura în jur de doi ani şi acest loc va deveni o destinaţie foarte bună pentru distracţii şi relaxare“, a declarat Li Jigang, directorul biroului de turism din Shuangqiao. „În fiecare grup de turişti care va ajunge aici, femeile vor juca un rol esenţial în ceea ce priveşte shoppingul şi alte repere din itinerar. De aceea, ne gândim la o lege internă a cartierului, care să stipuleze clar felul în care vor fi pedepsiţi bărbaţii şi motivul. Bărbaţii neascultători fie vor fi puşi în genunchi pe nişte scânduri de lemn, fie vor fi siliţi să spele vase în restaurant“, a mai precizat Li.

Pisica navetistă

O pisică face naveta de trei luni pe o rută foarte aglomerată din Wolverhampton. După cum informează site-ul thesun.co.uk, pisica misterioasă urcă în autobuzul 331 şi merge două staţii, până în apropierea unui restaurant. Din ianuarie şi până acum, felina, pe care şoferii de autobuz au poreclit-o Macavity, a luat autobuzul de trei ori pe săptămână, urcând din acelaşi loc şi coborând în aceeaşi staţie de fiecare dată. Bill Khunkhun, unul dintre şoferii de autobuz, a spus: „Cum deschid uşile, pisica sare în autobuz. Pare să-i placă. La început era ciudat, dar acum mi se pare absolut normal. Este pasagerul perfect. Singura problemă ar fi că nu plăteşte“.

Helen Mirren – în căutarea strămoşilor săi

Noua regină a Hollywood-ului, Helen Mirren, intenţionează să filmeze un documentar despre strămoşii săi ruşi. După cum informează site-ul pipole.net, actriţa britanică, pe numele său adevărat- Ilyena Lydia Mironova, va efectua o călătorie împreună cu Kate, sora sa mai mică, la Moscova pentru a-şi redescoperi rădăcinile aristrocratice şi originile familiei lor ce a fost expulzată din Rusia după revoluţia din 1917. „Sper să am, în sfârşit, un arbore genealogic“, a declarat Helen Mirren.

Britney Spears apelează la trucurile pentru slăbit

Britney Spears a făcut de curând o vizită într-un centru de modelare corporală din Las Vegas, încercând să-şi recâştige linia de altădată. Potrivit site-ului actualite-de-star.com, cântăreaţa a ales clinica „Advanced Lipo Dissolve“, care este mai mult decât un simplu centru de modelare corporală. Spears nu doreşte o intervenţie chirurgicală, ci va apela la injecţiile care distrug şi elimină pentru totdeauna grăsimea. Între timp, cântăreaţa urmează un program intensiv de dans, care o ajută să-şi recâştige forma fizică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS