24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalRomânia a dezamăgit Europa

România a dezamăgit Europa

În trei luni, clasa politică de la Bucureşti a reuşit performanţa de a demonstra că România nu prea îşi găseşte locul printre statele UE. Comentarii despre criza politică de la Bucureşti ocupă de câteva săptămâni spaţii generoase în presa internaţională, iar lideri politici europeni atrag atenţia că nu suntem tocmai pe drumul cel bun. Acelaşi avertisment este dat şi de Standard&Poor’s, prin schimbarea ratingului de ţară acordat României, de la „pozitiv“ la „stabil“. Revizuirea în sens negativ a fost motivată de tensiunile politice dintre parlament şi guvern şi de lipsa de transparenţă a factorului politic. La Bucureşti, reacţiile faţă de toate aceste constatări au fost în tonul obişnuit, prin pasarea responsabilităţii de la unul la altul. Preşedintele şi prim-ministrul se acuză reciproc că, prin declaraţiile pe care le fac, afectează imaginea României.

Statutul de membru de mâna a doua era mai potrivit

Criza din România pare să confirme opinia celor care au cerut pentru România şi Bulgaria statut de membru de mâna a doua, titra ieri Deutsche Welle, în pagina electronică. Într-un comentariu privind perspectivele de extindere ale Uniunii Europene şi „copiii-problemă“, postul german de radio afirmă că susţinătorii ideii că problemele politice se pot rezolva cu uşurinţă după aderarea la UE nu mai sunt auziţi.
„Cele mai noi dovezi le prezintă nou-intrata România. Guvernanţii de la Bucureşti s-au blocat atât de tare, încât până şi Monica Macovei, care a sperat să ajungă comisar european, a fost alungată din fotoliul de ministru al justiţiei, ceea ce le dă dreptate celor care au cerut pentru România şi Bulgaria un statut de membru de mâna a doua şi o monitorizare strictă“, afirmă postul de radio german. Acestora, chiar şi cei mai înfocaţi susţinători ai extinderii trebuie să le răspundă că în UE e nevoie „de parteneri stabili şi nu de copii-problemă“, a adăugat Deutsche Welle.

Parlamentarii încetinesc ritmul reformei în justiţie

Gunther Krichbaum, purtătorul adjunct de cuvânt pe probleme de politică europeană şi raportor pentru România al grupului CDU din Bundestag, atrage atenţia că creştin-democraţii germani sunt îngrijoraţi de întârzierea reformelor din sistemul juridic românesc. Deputatul german şi-a manifestat în principal preocuparea pentru Legea de înfiinţare a Agenţiei Naţionale de Integritate, angajament luat de România încă de anul trecut. În opinia sa, această iniţiativă a fost „diluată“ de parlamentarii din comisiile juridice ale legislativului român. „Cred că există anumiţi parlamentari care s-ar putea vedea lezaţi de interesele lor prin adoptarea acestei legi“, a spus Krichbaum. El a precizat că nu doreşte în niciun fel să critice activitatea parlamentului. Avertismentul vine în contextul în care Comisia Europeană va prezenta în iunie raportul care va recomanda sau nu activarea clauzei de salvgardare pentru România la capitolul justiţie. „Deocamdată, aşteptăm publicarea acestui raport, dar pentru a se renunţa la monitorizarea României pe acest domeniu totul trebuie să fie perfect“, a subliniat Krichbaum, într-o conferinţă susţinută la Ambasada Germaniei.
România şi-a asumat, în procesul de aderare, obiectivul înfiinţării ANI, organism care ar controla averea şi activitatea parlamentarilor. Legea de înfiinţare a ANI se află în dezbatere la Senat, adoptarea ei fiind mult întârziată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU