17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalNevoiasii, privati de dreptul la sanatate

Nevoiasii, privati de dreptul la sanatate

Pentru ca alesii lor nu au depus actele necesare la timp, sute de doljeni care traiesc din ajutor social nu au avut parte de servicii medicale.


In Dolj se inregistreaza o situatie dramatica, sute de beneficiari ai ajutorului social fiind dati uitarii de alesii comunelor in care locuiesc si astfel nu au putut beneficia de asigurare medicala gratuita inca din 2005. Dezvaluirea a fost facuta de reprezentantii Casei de Asigurari de Sanatate (CAS) Dolj, disperati ca nu le-au fost inaintate tabelele cu saracii judetului, in unele cazuri de mai bine de doi ani. Functionarii institutiei sustin ca i-au avertizat de câte ori au avut ocazia pe colegii de la primariile din teritoriu sa le transmita toate datele necesare, in caz contrar persoanele sarace neavând dreptul legal de a primi asistenta medicala gratuita. Putin i-a interesat insa pe unii edili, care s-au facut ca ploua, ignorând rugamintile organelor abilitate.


CAS Dolj reclama nereguli vechi de doi ani


Asa se face ca, pe lânga faptul ca traiesc dintr-un venit mizer, sute de doljeni trebuie sa mai cheltuiasca din putinul pe care il au si pe consultatii daca au ghinionul sa se imbolnaveasca. „Daca, din diferite motive, le este greu sa se deplaseze la noi la sediu, cei de la primarii au posibilitatea sa completeze formularele specifice direct pe internet“, a declarat Daniela Gheorghe, purtator de cuvânt in cadrul CAS Dolj. Nici minunile tehnologiei nu par insa sa ii incânte pe reprezentantii primariilor din judet, care au continuat sa dea cu tifla sistemului introdus de CAS Dolj. Daniela Gheorghe a tinut sa precizeze ca toti cei interesati se pot adresa institutiei cu datele de identificare, pe baza carora vor obtine o parola, putând sa acceseze programul „minune“. „Rugam inca o data toate primariile care stiu ca nu si-au facut datoria sa depuna asa cum este legal toate actele, pentru ca beneficiarii de ajutor social sa aiba dreptul macar la pachetul minimal de servicii medicale“, a incheiat purtatorul de cuvânt al CAS Dolj.


Potrivit datelor furnizate de CAS, din 2005 nu au depus tabele 16 primarii, printre care se numara cele din Afumati, Bucovat, Celaru, Carpen, Ghindeni, Tuglui, Intorsura, Perisor, Sopot si Terpezita. In ceea ce priveste primul semestru al anului trecut, sunt restante sase primarii, insa apogeul a fost atins in cel de-al doilea semestru, când 37 de primarii au ignorat legea.


Edilii s-au incurcat in date


Dintre edilii comunelor nominalizate de CAS Dolj, unii sustineau ca, din câte stiu ei, au fost transmise listele respective in urma cu o saptamâna, doua. „A fost o mica incurcatura cu programul care, când a fost adus saptamâna trecuta la Craiova, nu mergea. Contabilul trebuia sa se ocupe de asta, asa ca nu mai stiu ce s-a intâmplat“, a declarat David Florian, primarul de la Celaru. Edilul-sef a mentionat totusi ca vina nu ii apartine, neputând insa sa explice din ce motiv tabelul cu beneficiarii de ajutor social din comuna sa nu a fost transmis asa cum ar fi trebuit in urma cu doi ani.


Alesul cetatenilor din comuna Tuglui, Paulica Neagoe, da in schimb vina pe reprezentantii Prefecturii Dolj, care ar fi putut sa-i informeze ca sunt obligati sa depuna tabelele. „Nu ne-a spus nimeni nimic si din cauza asta am avut probleme. Am discutat cu mai multi colegi de la celelalte primarii si sunt si dânsii in aceeasi situatie“, a declarat Paulica Neagoe. Acesta nu stia mai multe amanunte, sustinând doar ca au fost ceva probleme cu intârzierea platilor de ajutor social din cauza birocratiei, dar situatia s-a rezolvat.


Alta comuna, aceleasi probleme. Viceprimarul din Intorsura, Constantin Dragoian, a tinut sa precizeze sa listele respective au fost depuse inca de saptamâna trecuta la CAS Dolj, insa nu a oferit lamuriri cu privire la mica intârziere de doi ani, asa cum figureaza in arhiva Casei. Situatia era similara si in comuna Ghindeni, unde reprezentantii primariei au mentionat ca probabil tabelele au fost trimise de mai mult timp.


Pâna când primarii comunelor de pe lista neagra a CAS Dolj se vor lamuri unde au fost disfunctionalitatile, saracii doljeni continua sa achite serviciile de plata carora legislativul i-a scutit tocmai pentru ca nu au bani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU