17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTariceanu, prim-ministru la externe

Tariceanu, prim-ministru la externe

Presedintele Traian Basescu a semnat ieri decretul prin care premierul Calin Popescu Tariceanu a fost numit ministru interimar al afacerilor externe, se arata intr-un comunicat de presa al Administratiei Prezidentiale. „Ca urmare a demisiei din functia de membru al guvernului a domnului Mihai Razvan Ungureanu si a propunerii primului-ministru, presedintele României a semnat astazi decretul pentru desemnarea domnului Calin Constantin Anton Popescu Tariceanu, prim-ministru al Guvernului României, in functia de ministru interimar, pentru a indeplini si atributiile de ministru al afacerilor externe“, se mai spune in comunicatul mentionat.


Premierul Tariceanu i-a trimis miercuri presedintelui Basescu o scrisoare prin care ii cerea sa semneze decretul de numire a sa in functia de ministru de externe interimar, invocând printre altele articolul 107 din Constitutie, potrivit caruia presedintele nu-l poate revoca pe primul-ministru.


Tariceanu anuntase, in aceeasi zi, ca a decis sa preia temporar, cu titlul de interimat, functia de ministru de externe, motivând ca MAE se afla intr-o stare de blocaj cauzata de presedintele Traian Basescu, care a refuzat sa-l numeasca pe Adrian Cioroianu in aceasta functie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS