Dupa zece ani de la moartea legendarului violonist Ion Voicu, sotia acestuia, Madeleine Voicu, impreuna cu ministrul culturii Adrian Iorgulescu au semnat, in urma cu o saptamâna – vineri, 9 martie – actul de predare-primire a viorii Stradivarius. In momentul de fata, instrumentul este la Muzeul National de Arta al României, unde a fost transportat cu o masina blindata, pazita de jandarmi, in conditii de maxima siguranta.
Ministrul culturii a acceptat propunerea familiei Voicu ca instrumentul sa poarte numele „Stradivarius Elder Voicu“ si sa fie dat unui tânar violonist cu vârsta cuprinsa intre 25 si 35 de ani, in urma organizarii unui concurs in acest scop.
Vioara Stradivarius Elder este unica in România, fiind una dintre ultimele 10 – 13 viori din lume semnate de Stradivarius si aflate inca in stare de functionare. Aceasta a fost realizata in anul 1702. Reamintim ca vioara a fost cumparata de stat pentru Ion Voicu in 1956, iar specialistii o estimeaza la doua milioane de euro. In realitate, putinele viori Stradivarius din lume, in stare de functionare, au o valoare cu totul si cu totul inestimabila, pentru simplul motiv ca un asemenea instrument nu se mai poate fabrica identic pentru tot aurul din lume. Reteta originala s-a pierdut, iar acelasi sunet inconfundabil nu se poate cumpara, decât de la Dumnezeu. Intre timp, au aparut si preotii pentru a sfinti sunetul cu usile inchise.
Ion Voicu, sau magia interpretarii
In urma cu aproape trei saptamâni, a trecut un deceniu de la moartea celebrului violonist Ion Voicu, unul dintre cei mai valorosi violonisti, compozitori si dirijori din toate timpurile, pe care i-a avut Romania si nu numai. Contributia sa in promovarea culturii nationale este una cu totul speciala.
Ion Voicu s-a nascut pe 8 octombrie 1923, la Bucuresti. Acesta provenea dintr-o familie in care muzica reprezenta o traditie de peste 300 de ani. A inceput studiul viorii la doar sase ani, avându-l profesor pe Constantin Niculescu. Talentul sau neobisnuit a facut sa fie admis la Academia Regala de Muzica din Bucuresti, reusind sa absolve cursurile, care durau sapte ani, in doar trei ani. A debutat ca violonist in Orchestra Radio, dirijata de Willem Mengelberg. In scurt timp, Voicu a ajuns solist concertist, iar criticii muzicali au fost de-a dreptul entuziasmati. La unul dintre concerte, in sala era si genialul muzician George Enescu, care a fost atât de impresionat de prestatia lui Voicu, incât s-a oferit sa-i acorde acestuia lectii gratuite. Marele violonist a câstigat primul sau premiu in anul 1946, când Yehudi Menuhin s-a aflat in Romania pentru a organiza o competitie nationala de profil. Trei ani mai târziu, Voicu a cântat pentru prima data alaturi de Filarmonica Geoge Enescu, cu care, mai apoi, a facut câteva turnee peste hotare. In 1954 si-a indeplinit una dintre marile sale ambitii, aceea de a studia cu Abram Yampolsky la Conservatorul din Moscova. Peste un an, dupa moartea lui Yampolsky, Voicu a inceput sa studieze cu David Oistrakh, dupa care a obtinut doctoratul la Universitatea din Moscova. Relatia lui Voicu cu Oistrakh era mai mult decât o relatie profesor-student, in timp ei devenind prieteni apropiati. De aceea, Voicu avea sa spuna: „El era ca un frate, ca un prieten, ne intâlneam pe unde puteam, la Bruxelles, Paris, New York, iar când a venit la Bucuresti am petrecut timpul impreuna ca o familie. Moartea sa a fost o mare pierdere pentru lumea muzicala, dar si pentru numerosii sai prieteni“. Dupa revenirea in patrie, in 1957, cariera maestrului Voicu a capatat o amploare internationala.
In ’63 si-a facut debutul in Marea Britanie, la Wigmore Hall, primind elogii din partea criticilor muzicali. Drept urmare, acesta a fost angajat sa cânte alaturi de The Royal Liverpool Philharmonic si de orchestrele din Halle. Doi ani mai târziu, Voicu a debutat in Statele Unite, la Carnegie Hall in New York, unde a fost primit cu entuziasm de public si de critici. Ca recompensa a fost imediat angajat de impresarul Sol Hurok pentru un turneu in intreaga America. Succesul a continuat de-a lungul anilor urmatori, alaturi de cele mai mai orchestre ale lumii. In 1969, a infiintat Orchestra de Camera a Bucurestiului, al carei dirijor si solist a fost, iar din 1973 a fost dirijorul Orchestrei Filarmonice „George Enescu“.
De asemenea, Voicu a fost si un ilustru pedagog, fie prin cursuri private sustinute la Bucuresti, fie prin cursurile de vara pe care le-a initiat la Predeal. A fost oaspetele frecvent al unor scoli de prestigiu din lume: Academia „Menuhin“ din Gstaad, Conservatorul din Nisa, cel din Lausanne, sau Mozarteum din Salzburg etc. Mult timp, acesta a acordat lectii de masterat in intreaga lume, si a facut parte din numeroase jurii la festivaluri internationale de anvergura, precum: Festivalul „Carl Flesch“ din Londra, Festivalul „Bach“ din Leipzig, Festivalul „Sibelius“ din Helsinki, Festivalul „Enescu“ din Bucuresti, sau Festivalul „Ceaikovsky“ din Moscova, unde a fost vicepresedinte al juriului la mai multe editii.
In cei 50 de ani de cariera, Ion Voicu a sustinut sute de concerte in intrega lume: la Paris, New York, Londra, Roma, Viena, Tokyo sau Berlin. Cele peste 100 de LP-uri si CD-uri cu inregistrari ale concertelor sale i-au dus faima peste tot. De la opere uitate si readuse in actualitate, pâna la lucrari noi, scrise special pentru el de compozitori români si straini, din repertoriul lui Voicu nu a lipsit nimic. Ilustrul violonist a primit numeroase si pretioase distinctii, precum: Medalia „Eugene Vase“ la Bruxelles, Premiul de Stat clasa I in Romania, Diploma si Medalia de aur a Academiei Franceze, Premiul Academiei Române etc. S-a stins din viata la 24 februarie 1997, in Capitala.
