17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGradinitele au ramas pe drumuri

Gradinitele au ramas pe drumuri

Sute de copii risca sa ramâna fara scolile si gradinitele ale caror sedii au fost revendicate. Pentru ca acestia sa mearga in continuare la scoala, autoritatile locale sunt nevoite sa aloce bani din buget pentru construirea de noi imobile, iar Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEdC) este dispus sa cumpere cladirile retrocedate de la actualii proprietari.


In cele mai multe imobile revendicate sau retrocedate fostilor proprietari functioneaza gradinite pe care atât Consiliul Local Craiova, cât si MEdC vor sa le cumpere de la cei care le-au câstigat in instanta. CL Craiova este in negocieri pentru achizitionarea Gradinitei nr. 23 care a fost retrocedata si in care primaria investise bani pentru reabilitare. Fara sediu a ramas si Gradinita „Nicolae Romanescu“, iar Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Dolj doreste sa construiasca in zona alt sediu. „Primaria ne asigura un teren in apropiere de fostul sediu al gradinitei si ne plateste studiul de fezabilitate pentru ca trebuie sa construim alt sediu, deoarece foarte multi copii din zona merg la aceasta gradinita. Speram ca fondurile pentru construirea cladirii sa ni le aloce ministerul pentru ca am propus ca prioritate aceasta constructie noua“, a explicat Diana Busoi, inspector scolar general al ISJ Dolj.


MEdC vrea sa cumpere scolile retrocedate


Fostii proprietari au revendicat si sediul Gradinitei nr. 53, situatia acestuia urmând sa fie decisa la finalul unui proces. In plus, MEdC a solicitat ISJ Dolj o lista cu cladirile care au fost retrocedate si cu sumele necesare achizitionarii acestora. „MEdC vrea sa cumpere toate imobilele unitatilor de invatamânt care au fost pierdute si retrocedate fostilor proprietari si de aceea ne-a cerut o situatie cu necesarul de cumparari si valoarea estimativa a acestor cladiri“, a mentionat Diana Busoi. ISJ Dolj a mai pierdut si cladirea in care a functionat Clubul Copiilor din Poiana Mare, care a fost desfiintat cu toate ca primaria din localitate gasise un spatiu pe care sa il inchirieze pentru acest club. „Am desfiintat acest club nu pentru ca am pierdut sediul, ci pentru ca nu se justificau activitatile pe care le faceau aici. Exista un club al copiilor si la Calafat si am decis sa pastram aceste cluburi numai in orase“, a precizat Diana Busoi.


ICM2, chirias al Mitropoliei


Grupul Scolar Industrial Constructii de Masini (ICM) nr. 2 Craiova a pierdut doua cladiri din incinta scolii, imobile pentru care trebuie sa plateasca chirie catre Mitropolia Olteniei. Conducerea scolii spera ca in scurt timp sa primeasca fonduri perntru construirea altor cladiri. „In aceste cladiri avem arhiva scolii, cabinetul sanitar si doua sali de clasa si pentru ca nu avem unde sa le mutam am incheiat un contract de inchiriere cu Mitropolia pâna pe 30 iulie, noi trebuind sa platim cinci milioane de lei vechi chirie pe luna. Vrem sa construim insa alte cladiri pe un teren viran pe care il avem in incinta scolii si am primit 259 de milioane de lei de la primarie pentru efecturarea unui studiu de fezabilitate“, a spus Elena Alecu, director adjunct al ICM2 Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS