11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBatrâne tinute in spital din mila

Batrâne tinute in spital din mila

Pacientii care nu accepta ingrijirile medicale stau internati luni intregi pe cheltuiala Spitalului de Urgenta Craiova, desi legea spune ca ar trebui sa fie externati.


Doua batrâne bolnave dau serioase batai de cap medicilor de la Spitalul de Urgenta Craiova. Aceste femei nu vor sa fie operate, iar cadrele medicale nu se indura sa aplice legea care spune ca bolnavul care refuza ingrijirile medicale trebuie externat. Una dintre batrâne a fost abandonata de familie, iar rudele celeilalte nu accepta sa o ia din spital.


Refuza sa traiasca fara picior


Floarea Borcan, de 77 de ani, din comuna doljeana Bârca, a fost internata in Spitalul de Urgenta Craiova pe 2 ianuarie, cu arsuri de gradul III pe picioare. Arsurile sunt insa profunde si singura modalitate de a-i salva viata este, in opinia doctorilor, sa-i fie amputat piciorul stâng. „Piciorul stâng este ars deasupra gleznei pâna la os. Daca nu il amputam, bolnava va face septicemie si va muri“, a sustinut conf. dr. Horia Pârvanescu, seful Clinicii de Chirurgie Plastica. Medicii au incercat sa obtina acordul batrânei, insa aceasta a refuzat vehement, spunând ca mai bine moare decât sa ramâna fara picior. In mod normal, in astfel de situatii ar fi trebuit intrebate si rudele pacientului. Doar ca bolnava nu a fost vizitata de nimeni pâna acum, iar cadrele medicale au incercat fara succes sa-i gaseasca rudele.


Pâna la urma, daca rudele nu apar, decizia finala de a o opera va apartine medicilor. „Daca nu putem obtine acordul rudelor pentru efectuarea operatiei, potrivit legii, avem posibilitatea sa formam o comisie medicala care va hotari ce trebuie facut in interesul bolnavei. Probabil va fi operata“, a declarat Mariana Trica, directorul de ingrijiri al Spitalului de Urgenta Craiova.


Ce se va intâmpla insa dupa ce batrâna va fi operata si va trebui externata? Daca familia nu o va mai vrea, batrâna va ramâne mult si bine in spital, pâna când cadrele medicale vor face si treaba serviciilor de asistenta sociala, adica ii vor intocmi actele necesare pentru a fi mutata intr-un centru de asistenta sociala.


Batrâna cardiaca


Alta batrâna internata in Clinica de Chirurgie Plastica are o situatie la fel de complicata, desi nu se poate considera ca ar fi fost abandonata in spital. Ana Dima, de 84 de ani, din Craiova, a fost internata in urma cu patru luni cu arsuri pe jumatatea dreapta a pieptului si pe coapsa dreapta. Batrâna are nevoie acum de o operatie de grefare a unei portiuni de piele pe zonele afectate de arsuri, dar a refuzat interventia chirurgicala. Nici familia ei nu a fost de acord cu operatia, spunând ca batrâna nu ar rezista interventiei, fiind cardiaca. Medicii au considerat atunci ca nu mai exista motive intemeiate pentru a tine bolnava in spital si au vrut sa o externeze, recomandând familiei sa cheme periodic medicul de familie, ca s-o panseze. Numai ca rudele bolnavei au spus ca nu este complet vindecata si au refuzat sa o ia din spital. Reprezentantii Spitalului de Urgenta sustin ca sederea in continuare in spital a bolnavei nu este justificata, cheltuielile necesare cazarii fiind suportate de Clinica de Chirurgie Plastica. In plus, astfel de bolnavi care ar putea sa fie tratati in ambulatoriu tin ocupate paturile de spital pe care ar trebui sa stea alti pacienti, intr-o perioada in care bolnavii sunt cazati si câte doi intr-un pat.


Servicii de ingrijire la domiciliu


Conducerea Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) Dolj sustine ca legea permite ca un pacient care refuza indicatiile terapeutice ale medicului specialist sa fie abandonat la usa unitatii sanitare. „In realitate, cadrele medicale nu pot sa lase bolnavul in strada si il tin in sectie din compasiune. Asistenta medicala dispune totusi de doua posibilitati. Pacientii pot fi transferati intr-o unitate medico-sociala unde sa poata primi minimum de asistenta medicala sau primesc ingrijiri la domiciliu, daca sunt din Craiova. In Craiova exista societati care au contract cu Casa de Asigurari de Sanatate, acordând gratuit ingrijiri medicale la domiciliu“, a sustinut prof. dr. Dan Gabriel Mogos, directorul executiv al ASP Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS