10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAccident cu politisti

Accident cu politisti

Doi politisti si doi craioveni, angajati la un cotidian local, au fost transportati la spital ieri, in jurul orei 17.00, dupa ce autoturismele cu care se deplasau au fost implicate intr-un accident la iesire din localitatea Segarcea. Gheorghe Vozaru si Adrian Mitroescu, politisti ai Serviciului de Investigatii Criminale Dolj, se deplasau ieri, in jurul orei 16.30, cu Dacia de serviciu dinspre Segarcea catre Craiova. Dupa ce au iesit din localitate, Vozaru, care era la volan, a vrut sa intoarca, insa Dacia a fost acrosata din spate de Loganul condus din aceeasi directie de Daniel Radu, de 23 de ani, din Craiova. In urma impactului puternic, cele doua autoturisme au suferit avarii destul de serioase. Vozaru a fost ranit grav, suferind fracturi costale, iar celalalt om al legii si ocupantii Loganului au fost raniti usor, fiind transportati la spital pentru acordarea primelor ingrijiri medicale. Considerând ca este vorba de un eveniment deosebit, la fata locului s-au deplasat pentru a supraveghea cercetarile comisarul Stelian Nicolaescu, seful Serviciului Politiei Rutiere, si comisarul-sef Nicusor Badea, adjunctul sefului IPJ Dolj. Cel din urma a declarat ca, dupa primele cercetari, s-a stabilit ca vinovat de producerea accidentului este politistul. „Se pare ca vinovati sunt politistii nostri, care au vrut sa intoarca si, din cauza vizibilitatii reduse, nu au observat masina care venea din spate“, a spus Nicusor Badea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS