Un personaj atrage in mod deosebit atentia celui care calca pentru prima data in Plesoi. Si anume primarul. Drept pentru care nu se poate sa nu ii rezervam o rubrica speciala! Si cum se intâmpla sa pice chiar intr-o zi de Dragobete, portretul va fi nu al unui edil covârsit de probleme administrative, ci al unui „fecior“ numai bun de iubit.
Ne-a intrerupt urcusul pe scari la jumatate. Era o zi de peregrinari prin namoalele comunei, am aflat mai târziu acest amanunt care mi-a inzecit mirarea. Acolo, pe scari, nu stiam insa asta. Ba nici macar nu banuiam ca este cel pe care il cautam. Am inlemnit de la prima vedere, muti de… admiratie. Ne-a trecut prin cap ca o fi vreo vedeta rock (sau, ma rog, de vreun stil autohton), ajunsa la vârsta pensiei sa colinde meleaguri românesti. Ori macar vreun localnic usor excentric, venit sa sfâsie inimile functionarelor. Dar nu! Cu o plecaciune culeasa din filmele de epoca si un sarut suav asezat pe dosul palmei degerate, s-a prezentat elegant: „Ion Ionescu, primar!…“. Zâmbet cuceritor, zbatere delicata din gene. O data, de doua ori, de trei… La a patra ne-am revenit si am intrat in birou.
Armani – marca de primar
Portret: 51 de ani, zodia Pesti, 1,69 m, 83 de kilograme – sunt date absolut obligatorii pentru descrierea ce urmeaza. Pentru ca primarul nostru nu este unul oarecare, ci un adevarat sex-simbol pentru comunitatea in care traieste… Ras proaspat, grizonat, cu bretonul gelat si intors, cazut rebel pe frunte, a la Elvis. „Hmm, chiar asa mi-a spus un italian, la Roma, când am fost la niste prieteni: ca seman mult cu regele rockului!… Poate m-a flatat, stiu eu…“, a susurat primarul, imbujorat tot de complimentele care ne veneau mereu pe buze. Dar acesta este adevarul: intr-o asemenea prezenta si la asa rafinament si distinctie ascunse pe dupa noroiul Plesoiului, exclamatiile de admiratie nu aveau cum sa conteneasca! Sa continuam, deci: ghiul pe mâna dreapta, ghiul cu piatra pe mâna stânga, bratara tot acolo, camasa alba, de satin, cravata asijderea, prinsa cu ac auriu, sa se asorteze. Esarfa neagra de matase, sacou de catifea visinie, pantaloni negri, la dunga, abia intariti de noroi, la fel ca si pantofii cu bot preluuung, de piele. „A trebuit sa merg in capu’ ulitei, la niste cetateni, care au un litigiu cu un pamânt“, a explicat edilul indatoririle atât de ingrate si nepotrivite intregii sale constructii. „De aceea mi-am si luat azi «toaleta de teren». In mod normal, la primarie vin numai in alb: costum, camasa, cravata, pantofi, toate albe! Desigur, le cumpar numai de la Armani, de la Mall! Consider ca pozitia pe care o ocup la Primaria Plesoi trebuie evidentiata prin gust si rafinament. Si mi se potriveste ca o manusa acest stil“, si-a marturisit talentele estetice intâiul om al Plesoiului. Oricât am cautat cu privirea, nu am descoperit unghia de la degetul mic. Noroc cu casierul primariei, care, ca un demn sfetnic al sefului sau, isi ingrijeste zilnic acest accesoriu!
Este student in anul al doilea la Drept, in Bucuresti. Fireste ca I.I. (repetarea majusculei se stie ca-i semn clar al destinului glorios, vezi Marlyn Monroe si Brigitte Bardot) nu este la primele incercari academice. „Am terminat deja Agronomia si Stiintele Politice. Sunt la a treia facultate pentru ca asta mi-a placut in viata: sa studiez! De fapt, am lucrat relativ putin – vreo trei ani la o fabrica si alte câteva saptamâni la IMMR – dar munca bruta nu a fost pentru mine. In general, am stat prin scoli“, si-a dezvaluit barbatul si latura studioasa, o calitate destul de rara pentru un fiu al satului.
„Cine ma vede nu ma uita!“
Daca l-a impiedicat sa-si batatoreasca palmele cu muncile aspre ale omului simplu, cartea l-a ajutat sa-si croiasca si o cariera de demnitar de invidiat. In plus, i-a dezvoltat gustul pentru placeri fine, cochete.
„Ma duc adesea la reuniuni inalte, imi plac localurile selecte, elegante, asa cum ii sta bine unui primar“, a continuat sirul calitatilor sale, printre detalii de ordin administrativ. „Servesc mâncaruri rafinate si bauturi, desigur, fine – lichioruri, vinuri dulci“. A zâmbit, proptindu-si vârful aratatorului in coltul barbiei barbierite. „Sunt un om de bun gust, ce mai, recunosc!“.
Ion Ionescu nu este casatorit – cum probabil ati banuit -, dar nu se plânge de prezentele feminine din viata sa, care, ne-a marturisit, nu i-au lipsit niciodata. Nu a reusit niciodata insa sa se stabileasca intr-un loc. Nici copii nu are – cel putin, nu oficial. Nu se da insa in laturi sa-si impresioneze admiratoarele: stie sa gateasca „muschiulet de porc subtire precum clatita, umplut cu ciuperci si creier si tinut douazeci de minute la cuptor!“.
Are si avere primarul nostru burlac! Nu mare, e drept – casa parinteasca, vreo 18 hectare de pamânt arabil in Plesoi si un loc de casa in Craiova – pe care o va imparti doar cu o sora din cei sapte copii câti sunt la parinti. Intr-un cuvânt: o partida rara, chiar acum, de Dragobete!
„Of, mi-e si jena sa scrieti toate astea“, gângureste imbujorat, „mai ales ca ma cunoaste atâta lume! Stiti, când ajung pe la prefectura, ma saluta oameni pe care eu nici nu-i tin minte. Dar probabil ca cine m-a vazut o data nu m-a uitat…“.
