21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalSaralex - o noua reclamatie

Saralex – o noua reclamatie

Marul discordiei – acelasi curs de schimb pentru cecurile de calatorie care ii induce in eroare pe cei ce nu sunt suficient de atenti.


Craioveanul Aurel Duimovici a reclamat la politie ca a fost inselat, ca multi altii, la una dintre casele de schimb valutar ale firmei SARALEX.


Barbatul s-a dus marti seara cu suma de 2.850 de euro la casa de schimb SARALEX de la parterul Complexului Comercial Unirea, „deoarece aparent aveau cel mai bun curs“. A ales aceasta casa de schimb dupa ce s-a uitat pe panourile de afara. „Cele doua panouri exterioare sunt lipite unul de celalalt, iar la o studiere mai putin atenta se intelege cursul de cumparare euro la 3,36 lei, iar cel de vânzare la 3,395 lei. In incinta casei de schimb aveau alt afis cu trei coloane, dar scris in limba engleza, din care la o citire neatenta se intelegeau aceleasi cursuri de mai sus“, a povestit Duimovici.


Drept urmare, craioveanul a solicitat casierei sa-i efectueze schimbul valutar. Si-a dat seama mult prea târziu ca a facut o mare greseala: „Am dat valuta si cartea de identitate la ghiseu – nu am fost avertizat de casiera de adevaratul curs de schimb – iar când am verificat leii si bonul primit am constatat ca adevaratul lor curs de schimb era de 2,855 lei. Am incercat sa refuz tranzactia, dar in acel moment au aparut patru indivizi care, foarte calmi, mi-au explicat ca tranzactia nu se poate anula si chiar s-au oferit sa imi dea orice numar de telefon la care sa-i reclam, fiindca oricum ei au «spatele asigurat de cineva tare de la Bucuresti»“, a mentionat Aurel Duimovici.


Vinovat e pagubitul


Clientul pacalit a sesizat Politia Municipiului Craiova ca a fost victima unei inselaciuni, solicitând totodata organelor de ordine sa ia masura de sanctionare, daca nu chiar de desfiintare a caselor de schimb SARALEX din Craiova, care fac aproape zilnic astfel de victime. „In prezent se efectueaza cercetari pentru stabilirea situatiei de fapt. Au mai fost astfel de sesizari, insa in cele mai multe s-a dovedit a fi vorba despre neatentia celor care au solicitat schimbul valutar“, a declarat comisarul-sef Jan Dobrescu, seful Sectiei 1 Politie Craiova.


Majoritatea plângerilor impotriva caselor de schimb SARALEX au ajuns si la Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OJPC) Dolj. „Momentan, nu putem decât sa le recomandam cetatenilor sa fie mai atenti atunci când citesc panourile pe care sunt inscrise cursurile de schimb, pentru a nu fi indusi in eroare de cursul oferit pentru cecurile de calatorie, când ei vor, de fapt, sa schimbe valuta. Faptul ca acelora care s-au pacalit nu li se mai dau banii inapoi este insa alta problema. In aceasta privinta s-a facut deja o propunere de modificare legislativa“, a mentionat Gheorghe Marinescu, directorul OJPC Dolj. Propunerea legislativa presupune semnarea de catre client, inainte de efectuarea tranzactiei, a unui formular – numit accept de plata – prin care acesta ia cunostinta de cursul care i se ofera si de valoarea totala a tranzactiei.


Cercetari la SARALEX


Numarul persoanelor care au sesizat politia despre faptul ca au fost pacalite la casele de schimb SARALEX este de ordinul miilor in toata tara. In multe cazuri, inclusiv la Craiova, s-au intocmit dosare penale pentru inselaciune pe numele angajatilor acestor case de schimb.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS