16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalPericole pe drumurile publice

Pericole pe drumurile publice

„Soferii“ fara permis, majoritatea tineri teribilisti, reprezinta un real pericol pe drumurile publice, acestia fiind implicati deseori in accidente rutiere pe raza judetului Dolj.


Conform politistilor de la Rutiera, doljenii care conduc fara permis pe drumurile publice reprezinta adevarate pericole. De cele mai multe ori, victimele acestor „soferi“ sunt persoane nevinovate. Statisticile Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Dolj arata ca sofatul fara permis nu este una din cauzele principale ale accidentelor rutiere inregistrate in judet. Totusi, de la inceputul anului si pâna in prezent, au fost depistati in trafic 21 de doljeni care nu aveau permis de conducere, dintre care 13 numai in municipiul Craiova. O treime dintre acestia reprezinta persoane care au ramas fara permisul de conducere pentru diferite incalcari ale normelor in vigoare, iar restul tineri care nu au avut niciodata carnet de conducere. „Cei care se urca la volan fara a avea permis de conducere nu detin cunostintele practice si teoretice necesare circulatiei pe drumurile publice. Pentru ca nu au indemânare in a conduce un autovehicul, acestia sunt implicati deseori in accidente, unele cu consecinte grave pentru ceilalti participanti la trafic“, a declarat inspector principal Emil Zuican, seful Biroului Politiei Rutiere Craiova.


Tineri si fara permis de conducere


Ultimul accident grav de circulatie din Craiova, in care a fost implicat un tânar fara permis de conducere, s-a soldat cu cinci victime. Radu Mihai Negoita, de 19 ani, din Craiova, care nu poseda permis, a luat masina mamei sale in noaptea de 13 ianuarie si a iesit la plimbare cu prietenii. In apropiere de Hanul Doctorului, intr-o curba usoara la stânga, din lipsa experientei, tânarul a pierdut controlul asupra masinii, a patruns pe contrasens si a intrat intr-un Cielo care circula regulamentar din sens opus. In urma impactului, doua persoane din Cielo si-au pierdut viata, iar altele trei au fost ranite grav, tinerii din Peugeot scapând cu leziuni superficiale. Institutul de Medicina Legala Craiova a stabilit câteva zile mai târziu ca Radu Mihai Negoita consumase si bauturi alcoolice inainte de a se urca la volan.


Alt caz s-a inregistrat o luna mai târziu, când un minor din comuna Daneti a fost depistat de politisti conducând un Matiz pe strazile din Craiova, chiar daca nu avea permis.


La controlul cu etilotestul s-a stabilit ca alcoolemia lui Ionut S., de 17 ani, cel care era la volan, era de 0,86 mg/l alcool pur in aerul expirat. Pe numele acestuia a fost intocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fara a avea permis de conducere si pentru conducerea sub influenta bauturilor alcoolice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS