7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Scurte stiri

Tenis (m), veterani. Cojan a mai câstigat un titlu


87 de tenismeni veterani din cinci tari (România, Germania, SUA, Canada si Moldova) au participat, week-end-ul trecut, la Campionatele Internationale indoor ale României, competitie gazduita de Craiova. Meciurile, desfasurate pe terenurile TC Olimp si Recon, au fost extrem de disputate, iar la toate categoriile victoria a revenit jucatorilor români. Craioveanul Ilie Cojan, presedintele Clubului Tenismenilor Români Veterani (CTVR) din România, s-a dovedit si anul acesta invincibil la categoria +45 ani, depasindu-l in finala pe Ionel Cerchia. La simplu, câstigatori la celelalte categorii de vârsta au fost: Aurelian Nitu (+35 ani), Frank Schmidt (40 ani), Dan Comanescu (+50 ani), Petre Santeiu (+55 ani) si Valentin Raus (+60 ani). La dublu s-au impus urmatoarele perechi: Radulescu / Lohan (35 ani), Cerchia / Caragea (45 ani), Mihalache / Ilie (55 ani). Desi isi anuntasera participarea, antrenorii craioveni de fotbal Marian Bicu si Vali Nistoran s-au retras in ultimul moment, din cauza programului incarcat de la echipele lor de club. (D.M.)


 


Scrima, CN de cadeti. Trei medalii pentru LPS


Asa cum ne-au obisnuit, spadasinii de la LPS „Petrache Triscu“ din Craiova nu vin cu mâna goala de la nici un concurs. Astfel, cadetii au cucerit la sfârsitul saptamânii trecute trei medalii, in cadrul finalei Campionatului National din Bucuresti. Echipa masculina de la LPS, formata din A. Bobiceanu, L. Ciovica, St. Vâlceanu si L. Ricuta, a devenit campioana nationala, depasindu-si clar adversarele. Din pacate, la individual, craiovenii nu au urcat pe podium, cea mai buna clasare obtinând-o L. Ciovica (locul VII). Fetele au cucerit doua medalii, ambele de bronz, prin Diana Donoiu, la individual, si echipa LPS 1, formata din I. Catana, A. Tudor, I. Bisericaru si S. Cotofeanu. Formatia a doua de la LPS (A. Mehedinteanu, D. Donoiu, D. Popescu, A. Cârstea-Ionica) a fost aproape de podium, terminând concursul pe locul cinci. Sportivii sunt antrenati de Radu Podeanu, Claudiu Stefan si Daniel Matache. „Cu acesti sportivi nu aveam obiectiv anul acesta, fiind mai mici decât adversarii, dar pâna la urma am luat si medalii. Suntem multumiti, dar se mai puteau cuceri trei medalii“, a precizat Matache. (D.M.)


 


Atletism, CN de sala. Oltenii au cucerit 17 medalii


Atletii olteni au dominat finala Campionatului National indoor, desfasurata week-end-ul trecut in sala Complexului National „Lia Manoliu“ din Bucuresti, cucerind 17 medalii. De cele mai multe ori au urcat pe podium sportivi legitimati la CSM Craiova, clubul prezidat de Sorin Matei obtinând noua medalii (patru de aur si cinci de argint). Au devenit campioni de sala sportivii: Marius Ionescu (3.000 m seniori), Catalina Oprea (1.500 m, seniori si tineret), Mihaela Neacsu (800 m, seniori). In posesia titlului de vicecampion au intrat: Catalina Oprea (3.000, tineret), Cristina Sandu (lungime, tineret), Liliana Popescu (800 m, seniori), Adela Batrânu (800 m, tineret) si stafeta feminina de 4×2 tururi, senioare (Alina Savin, Adela Batrânu, Liliana Popescu, Mihaela Neacsu). Totodata, Daniela Donisa, de la CS Olimpic Sport Craiova, a reusit sa urce de trei ori pe podium, cucerind o medalie de aur la 800 m, tineret, si doua de argint la 1.500 m, atât la senioare, cât si la tineret. Si alti sportivi legitimati la cluburi din Oltenia si-au trecut in palmares medalii: Ancuta Bobocel, de la CSM Severin, aur in proba de 3.000 m (seniori si tineret) si bronz la 1.500 m (tineret), A. Licora, A. Cârstovoiu, I. Romanas si M. Aninis (CS Pandurii), aur in proba de 4×2 tururi, si Alina Predescu (Chimia Râmnicu Vâlcea), argint la 60 m garduri (tineret). Rezultatele obtinute la aceste Campionate Nationale de la Bucuresti reprezinta un criteriu de selectie la CE de sala de la Birmingham (2-4 martie) si Campionatul Balcanic de sala de la Atena (21 februarie). (D.M.)


 


Tenis, Cupa Davis. Croatia, eliminata de Germania


Duminica s-au incheiat partidele din Grupa Mondiala a Cupei Davis. Au obtinut calificarea in sferturile de finala ale competitiei Rusia, detinatoarea trofeului, Franta, invingatoare in fata României, Germania, Belgia, SUA, Spania, Suedia si Argentina. Printre altele, au ramas acasa câstigatoarea Cupei Davis din urma cu doi ani, Croatia, care a fost eliminata de Germania. A surprins si victoria obtinuta de Belgia in fata Australiei. Echipele care au pierdut vor disputa in toamna acestui an un meci de baraj pentru mentinerea in Grupa Mondiala. In schimb, partidele din sferturi se vor disputa intre 6 si 8 aprilie. Rezultatele inregistrate in Grupa Mondiala a Cupei Davis: Chile – Rusia 2-3, Franta – România 4-1, Germania – Croatia 3-2, Belgia – Australia 3-2, Cehia – SUA 1-4, Elvetia – Spania 2-3, Belarus – Suedia 2-3, Austria – Argentina 1-4. Programul meciurilor din sferturile de finala: Rusia – Franta, Belgia – Germania, SUA – Spania, Suedia – Argentina. (I.N.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS