Comuna de nivel mediu, Bralostita supravietuieste cu ce poate: cu tinerii plecati la munca in Spania, cu agricultura de gradina sau cu târne impletite din rachita.
Niciodata Bralostita nu a fost o comuna bogata. Pitite oarecum de drumul national, fara sa fie avantajate cumva de un relief deosebit ori de protectia vreunei personalitati care sa se fi nascut aici, cele sase sate din care e compusa comuna si-au scurs anii intr-o saracie fireasca, tihnita. Inainte de ’89, CAP-ul era la putere. Barbatii si femeile fara carte isi câstigau pâinea aici, ridicând osanale Partidului. Cei cu opt sau zece clase isi gaseau de lucru la Turceni, la termocentrala. Putine locuri de munca se mai scoteau la ferma de vaci la Sfircea sau la cea de oi de la Valea Fântânilor. In rest, agricultura din ograda era cea care le tinea si de foame, si de cald. Dupa ’89, schimbarea sistemului a determinat transformari insemnate in lumea satului doljean, ca peste tot in tara. „Totul a disparut. Ferma de vaci s-a vândut bucata cu bucata, pâna la acoperis. La fel si cea de oi. CAP-ul s-a dus la fund, iar la Turceni s-au facut restructurari. Oamenii au ramas fara serviciu, dezorientati, obligati sa-si gaseasca singuri mijloacele de trai“, infatiseaza viceprimarul Dumitru Amza situatia bralostitenilor de acum 16 – 17 ani. „Posibilitati nu erau multe, comuna nu era infloritoare, dar taranii aveau un atu: erau harnici. Singurul lucru care i-a ajutat si ii ajuta si azi sa supravietuiasca“.
Constructiile si Spania
Asa ca oamenii s-au apucat sa faca ce stiau ei mai bine: agricultura. Culturi mari, traditionale in zona Doljului, erau si au ramas porumbul si grâul. Iar prin satele mai mici – cum e Valea Fântânilor – bralostitenii s-au apucat de legumicultura, de rasaduri cu ardei, rosii si varza, pe care mai apoi le duceau in târguri si piete sa le vânda. Nimeni nu s-a imbogatit insa de pe urma micilor afaceri de gradina, dar nici nu a renuntat cineva. „De bine, de rau, oamenii câstiga atât cât sa-si intretina familiile. Nu fac averi din comertul acesta mic, dar nici nu mor de foame“, spune viceprimarul. „Produsul principal pe care il scot chiar si la marginea drumului – acum a inceput sezonul – este arpagicul sau orceagul, cum se mai spune. La patruzeci – cincizeci de mii kilogramul, cât e pe piata, se descurca. Din pacate, Bralostita nu este asezata pe drum national, altfel vânzarile ar fi si mai bune“.
De ani buni, nici un loc de munca nu s-a mai aratat pe raza comunei, nici un investitor nu a ridicat vreo fabrica sau orice alta afacere care sa inghita forta de munca a satului. Astfel ca si tinerii de aici s-au orientat spre constructii, in Filiasi sau Craiova – unde fac naveta, sau spre diverse munci in Spania si Italia, unde, in câteva luni pe an, câstiga suficient sa-si intretina casele si familiile ramase in Bralostita.
Intr-un singur lucru exceleaza totusi bralostitenii si, cu deosebire, satenii din Schitu: in mestesugul impletitului, meserie care astazi este destul de rara, deci si banoasa. „Mai mult de jumatate din oamenii din acest sat se ocupa cu impletirea târnelor din rachita. Este un mestesug mostenit de la parinti si bunici si care in zona noastra a ramas traditional. Se vând bine, in comunele invecinate sau in orasele mai mici“, spune Dumitru Amza.
