5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCampanie electorala la Politia Rutiera

Campanie electorala la Politia Rutiera

Un ofiter de serviciu din cadrul Serviciului Politiei Rutiere (SPR) Vâlcea va fi sanctionat deoarece a permis vicepresedintelui filialei PNL Vâlcea, Ion Nicolae, sa desfasoare campanie electorala in sediul institutiei. Ion Nicolae este si consilier local in Râmnicu Vâlcea, dar si inspector-sef al Inspectoratului de Constructii Vâlcea. Acesta vrea sa devina primar al orasului Râmnicu Vâlcea in 2008 si e deja in campania electorala. Astfel, miercuri, in jurul prânzului, Ion Nicolae a distribuit pungi cu sigla PNL in care se aflau o cana din ceramica inscriptionata cu numele sau si cu urarea „La multi ani, râmniceni!“ si o punga de bomboane tuturor râmnicenilor care au trecut prin centrul orasului.


„Am sa ma revansez fata de ofiterul de serviciu“


Dupa ce a impartit in jur de 1.000 de pungi, vicepresedintele filialei PNL s-a hotarât sa distribuie pachete si in fata sediului SPR tuturor cetatenilor aflati pentru solutionarea avariilor auto. „La un moment dat, a patruns in curtea interioara a SPR, continuând distribuirea materialelor, profitând de neatentia ofiterului de serviciu, care opera la difuzarea datelor prin statie catre agentii de pe teren. I s-a atras atentia ca este o institutie publica apolitica, fiind rugat sa inceteze aceasta activitate si sa paraseasca incinta, lucru pe care l-a si facut“, a precizat comisarul de politie Ilie Voica, seful SPR Vâlcea.


In urma acestui incident, conducerea IPJ Vâlcea a dispus cercetarea prealabila fata de ofiterul de serviciu al SPR pentru neglijenta in executarea atributiilor de serviciu. Contactat telefonic, inspectorul-sef al Inspectoratului de Constructii Vâlcea, Ion Nicolae, a declarat ca ii pare rau daca a gresit cu ceva si daca intr-adevar ofiterul de serviciu a fost sanctionat o sa se revanseze. „Nu am inceput nici o campanie electorala, daca ati primi o floare nu cred ca ati intelege ca va cer in casatorie, asa si cu pungile mele. Daca am oferit un suc si o cana nu cred ca am facut nimic rau. Daca intr-adevar considerati ca am gresit impartind aceste lucruri, sa-mi spuneti, ca am sa opresc aceasta actiune. In ceea ce priveste pungile impartite in sediul SPR, nu am stiut ca am sa fac rau. Am sa ma revansez fata de ofiterul de serviciu“, a afirma Ion Nicolae. Pâna atunci, pachetele pregatite pentru râmniceni vor fi impartite atât in municipiu, cât si in judet.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS