20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalEuroparlamentar pasionat de aviatie

Europarlamentar pasionat de aviatie

O data cu repartitia primita la absolvirea facultatii, in 1976, Marian Jean Marinescu a ramas si si-a intemeiat o familie in Cetatea Banilor. Este unul dintre cei 35 de europarlamentari români. Isi petrece majoritatea timpului la Bruxelles si Strasbourg, pentru ca la sfârsit de saptamâna sa revina in Craiova.


Marian Jean Marinescu s-a nascut in urma cu 55 de ani in judetul Râmnicu Vâlcea. De mic, l-a avut ca model pe tatal sau, de meserie pilot de aviatie. „Atât tata, cât si ceilalti frati ai lui au lucrat in aviatie. Pentru mine ei au fost mai mult decât un model, meseria de pilot a devenit in scurt timp si pasiunea copilariei, iar apoi a tineretii. Tata a fost pilot in razboi, fratele lui mai mare – pilot pe bombardier, iar fratele lor mai mic a urmat si el scoala de aviatie, dar nu a mai profesat dupa terminarea razboiului. Tata a fost doborât intr-o lupta, fiind decorat cu cea mai inalta distinctie si decoratie militara. Timp de zece zile a fost dat disparut, fiind apoi gasit intâmplator. Când nu mai aveau nici o speranta ca il vor gasi, familia mea a primit o scrisoare in care era instiintata ca tata era spitalizat si fusese operat la coloana. Era a cincea interventie chirurgicala de acest tip care se efectuase in România“, a povestit Marian Jean Marinescu. Fratele mai mare al membrului Parlamentului European a ales cu totul alt drum in viata, urmând Facultatea de Electrotehnica.


Soarta i-a dat a doua sansa


Pentru Marian Jean Marinescu, viata nu a fost deloc usoara. A intâmpinat probleme grave, i-a fost dat sa treaca prin necazuri mari, dar sa gaseasca totusi forta de a merge mai departe. S-a casatorit la 29 de ani, insa dupa numai sase ani, soarta si-a spus cuvântul, pierzându-si sotia, si fiind nevoit sa stea departe de cele doua fiice ale sale, crescute de parintii ramasi in Vâlcea. „Mi-a fost foarte greu, am trecut prin perioade cumplite in viata. Am stat singur multi ani, dedicându-ma carierei. Abia dupa sapte ani, in Danemarca, am intâlnit-o pe cea cu care am decis sa imi refac viata. Si ea trecuse printr-o situatie asemanatoare cu a mea, eram amândoi maturi si dupa ani lungi de suferinta. Consider ca momentul in care am intâlnit-o pe Cosmina a fost un noroc exceptional pentru mine, un dar dat de Dumnezeu, mai ales ca amândoi avusesem cam aceeasi soarta. Dupa numai cinci luni ne-am si casatorit“, a spus Marian Jean Marinescu. Cu o sotie notar de meserie, dupa ani buni lucrati in administratie, Marinescu este un sot mândru de realizarile consoartei si ale celor trei copii. Ioana este avocat la o firma de consultanta din Bucuresti, iar Oliviu si Maria sunt studenti. „Pe fetele mele le-au crescut parintii mei in Vâlcea. Pe Ioana, de exemplu, am adus-o in Craiova, pe timpul când eram prefect de Dolj, insa a tinut atât de bine ascuns acest lucru, incât foarte putini profesori stiu ca este fiica mea. Imi reprosez insa ca mi-am petrecut foarte putin timp alaturi de ei, insa i-am invatat sa isi vada de treaba in tot ceea ce fac, sa respecte omul de lânga ei si sa munceasca“, a spus plin de mândrie reprezentantul României la Bruxelles.


„N-am uitat meseria vietii mele“


Ca si in viata personala, si in cariera, i-a fost dat sa treaca prin momente placute sau mai putin placute. A urmat Facultatea de Aeronave din Bucuresti, dupa care a fost repartizat la Avioane Craiova, implinindu-si intr-un fel visul. Din 1976 pâna in 1984 a lucrat la Avioane Craiova. A muncit initial in uzina, la montaj. Apoi, si-a axat activitatea pe proiectarea avioanelor. Din 1984 pâna in 1991 a lucrat la Institutul de Aviatie Bucuresti, filiala Craiova, ca inginer, sef de filiala. Considera ca a avut noroc ca a lucrat in acest institut. „Am realizat impreuna cu colegii mei prototipuri, dupa 1990 am lucrat la modernizarea avionului. Am prezentat munca noastra la nenumarate cercuri de aviatie din tara si strainatate. Dupa 1995, activitatea in proiectare fiind lasata oarecum la o parte, impreuna cu colegii am facut proiecte de avioane ultra-light, cel produs de noi a si facut primul zbor in decembrie, anul trecut. Cu un alt avion am mers la târguri internationale. N-am uitat meseria vietii mele, incerc sa promovez ultimele doua avioane produse“, a mentionat Marinescu.


Avioane, politica, firma de cadastru, Parlamentul European


Din 1997 si-a largit spectrul activitatilor, impreuna cu câtiva prieteni infiintând o firma de cadastru. A investit foarte mult in aceasta firma, in momentul de fata 60 de oameni desfasurându-si activitatea aici. In ceea ce priveste politica, povesteste ca a pasit pe acest „tarâm“ oarecum târziu. In 1992 a figurat pe listele consilierilor municipali. In 1996, colegii l-au desemnat ca prefect de Dolj. In decembrie 2004 a fost ales ca deputat, iar in 2005 era deja observator la Parlamentul European. Din 1 ianuarie 2007 este insa membru in Parlamentul European. Alaturi de alti 34 de parlamentari români, Marian Jean Marinescu participa la toate sedintele si intrunirile in care se decide soarta Europei si implicit a României. Aceasta functie presupune insa foarte multe cerinte. Pe lânga sacrificiul de a-si petrece foarte putin timp alaturi de familie, are nevoie de o permanenta documentare, efort si capacitate de dialog. Pleaca din Craiova in fiecare luni dimineata si se intoarce joi seara sau vinerea. „Avem un program strict, deja stabilit pentru tot anul. Oricine poate vedea programul de lucru al unui parlamentar român, membru al Parlamentului European, pe site-ul http://www.europarl.europa.eu/news/public/default_ro.htm, apoi intrând in fereastra «Activitati», «Lucrari parlamentare», «Calendarul reuniunilor». Programul nostru, in Parlamentul European, incepe la noua dimineata si se termina seara târziu. Uneori sedintele in plen dureaza pâna la 12 noaptea“, a specificat Marian Jean Marinescu. Joi seara, in cele mai fericite cazuri, europarlamentarul revine la Craiova, reluându-si activitatea la firma, partid si gasindu-si linistea in sânul familiei si prietenilor. Din cele povestite de Marinescu, imaginea României era una destul de gresita, europenii stiind doar despre problema copiilor strazii si a minerilor. „Au existat parlamentari europeni care, o data veniti in România, s-au intors si au luat cuvântul in plen, povestind despre adevarata Românie. Imi place foarte mult activitatea mea din Parlamentul European, sper sa o continuu daca partidul ma va sustine. Din ianuarie anul acesta sunt si vicepresedinte al Grupului Popular, cel mai important grup din Parlamentul European, o functie extrem de importanta si cu o responsabilitate enorma“, a mai spus Marian Jean Marinescu.


Studii, specializari


1976 – Facultatea de Aeronave Bucuresti; 1993 – IROMA – curs management general; 1993 – Cooper & Lybrand – Curs management financiar evaluare si privatizare; 1996 – CECAR Craiova – atestare evaluare economica-financiara; 1997 – Academia pentru administratie a Ministerului de Interne Italian.


Marian Jean Marinescu a primit Ordinul Steaua României in grad de ofiter.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS