11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalConsilierul Radu a demisionat de frica sondajelor

Consilierul Radu a demisionat de frica sondajelor

Consilierul local Teodor Radu a demisionat din functia de consilier personal al edilului Antonie Solomon ca sa munceasca la procentele PD.


Consilierul local a tinut sa precizeze ca nu a beneficiat de un contract individual de munca in cele trei luni cât a lucrat in slujba primarului Solomon, iar salariul l-a primit in baza unei dispozitii a fostului sau sef si, drept urmare, demisia sa nu este una propriu-zisa. Radu a declarat ca hotarârea de a pleca a fost determinata mai ales de faptul ca se simte deja aerul de campanie si ca momentul decisiv a fost iesirea la rampa a viceprimarului Gheorghe Nedelescu. „Am hotarât sa plec pentru ca scena politica in Craiova a inceput sa fiarba. Mi-am dat seama de acest lucru atunci când Nedelescu a spus ca PD are si alt candidat la primarie in afara de Solomon, care sta pe tusa si abia asteapta sa intre in lupta. Si-a dat arama pe fata in acea conferinta“, a spus Teodor Radu.


PD, in cadere la sondaj


Reactivarea vietii politice craiovene i-a determinat pe democrati sa arunce o privire asupra sondajelor comandate de edilul Solomon la fiecare sase luni. Potrivit fostului consilier pe probleme juridice al primarului, in timp ce procentele lui Solomon au crescut cu 20 in sase luni, PD a scazut vertiginos in sondaje, in luna noiembrie atingând 30,3%, fata de 39,3% in mai. „PD a scazut cu noua procente in sondaj. Le-am spus colegilor ca daca nu ne trezim nu stiu unde o sa ajungem. Eu stateam lânga primar, dar in defavoarea partidului, pentru ca in timp ce Solomon a crescut in sondaj, partidul a scazut“, a spus Radu. Acesta a declarat ca a primit reprosuri din partea colegilor din organizatia de la municipiu ca nu mai trece pe la partid si ca este momentul sa ia din nou in serios activitatea politica. Consilierul Radu a mentionat ca un motiv in plus pentru demisia sa posibilitatea de a se afla in situatii de conflict de interese. „Alt motiv a fost acela ca in unele situatii, in calitate de consilier al primarului, ma puteam afla in conflict de interese. Pe cele trei luni cât am fost consilier am luat 52 de milioane si nu poti vorbi de buget atunci când esti platit din el, si eram in pericol ca liberalii si PRM-ul sa nu voteze“, a spus Radu.


PNG creste in ochii craiovenilor


Consilierul democrat Teodor Radu a prezentat ieri si rezultatele comparative ale sondajelor comandate anul trecut la firma craioveana Eurosurvey. Conform acestora, colegul de Alianta al PD, PNL, a crescut in luna noiembrie fata de luna mai cu 0,6 procente de la 13,5 la 14,1%, in timp ce principalul partid de opozitie, PSD, a scazut de la 14,2% in mai la 10,4% in noiembrie. Partidul condus in Dolj de viceprimarul Gheorghe Nedelescu, PRM, a crescut de la 4,3% in luna mai la 5,9% in noiembrie. Potrivit acelorasi sondaje, vicele a redus numarul celor care il vad primar in 2008 cu doua procente, de la 4,9% in mai la 2,9% in noiembrie, iar partidul condus de Gigi Becali a reusit sa adune 4,5% din optiunile repondentilor, un procent mult mai mare fata de cel inregistrat in luna mai a anului trecut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS