10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSituatii de urgenta cu chimisti de imprumut

Situatii de urgenta cu chimisti de imprumut

Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Dolj este obligat sa imprumute chimisti in situatii de criza, deoarece cei doi angajati care ocupau aceste posturi s-au pensionat. Situatia s-ar putea rezolva in urma campaniei de angajari la nivel national, din aprilie.


Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU) va face angajari masive in 2007, cei mai cautati fiind specialistii din domeniul chimiei, intrucât institutia duce lipsa de ofiteri pregatiti pentru apararea chimica a populatiei si pentru dezastre industriale, a declarat, sâmbata, secretarul de stat din Ministerul Administratiei si Internelor, Victor Paul Dobre, potrivit NewsIn. Pentru a face fata situatiilor de urgenta, IGSU ar avea nevoie de aproape 13.000 de oameni la nivelul intregii tari. Potrivit declaratiilor lui Dobre, cel mai probabil angajarile vor incepe in aprilie.


Chimistii ISU Dolj s-au pensionat


Campania de recrutare a personalului vine ca o manusa pentru ISU Dolj, confruntat cu grave probleme in urma inundatiilor din primavara anului trecut. Inspectorul-sef al ISU Dolj, Liviu Raducan, a declarat pentru GdS ca institutia pe care o conduce are nevoie de doi chimisti, locuri ramase vacante dupa iesirea la pensie a doi angajati. „Pâna acum, atunci când am avut nevoie am apelat la specialisti in chimie civili in cadrul asa-numitului grup de sprijin pentru situatii de urgenta. Dar e mai bine sa ai angajatii tai, deoarece, daca specialistii provin de la o societate unde facem control, pot fi subiectivi“, a precizat seful ISU Dolj. Raducan a spus ca angajarea celor doi chimisti este necesara intrucât foarte multe unitati folosesc substante chimice. „De exemplu, am avea nevoie de ei daca ar exista pericolul unei explozii de amoniac. La fel, in situatii de accidente radiologice“, a mai spus Liviu Raducan. Potrivit acestuia, cei care se vor angaja la ISU vor primi un salariu de aproximativ 1.500 de lei si vor capata grad de ofiter.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS