In satele din Oltenia, Anul Nou este asteptat cu mare insufletire, ca de altfel toate Sarbatorile iernii. Pâna la Boboteaza si Sfântul Ion – ultima dintre ele – oamenii de la tara tin rânduielile asa cum au invatat din mosi stramosi.
Incalziti bine de tuica fiarta si petrecerea de la Craciun, oamenii din Vârtop n-au vreme sa se odihneasca. Dupa trei zile sfinte si un Stefan cautat si gasit prin toate neamurile, iacata-i pe 31 decembrie, mai voiosi ca niciodata si hotarâti sa primeasca Noul An de pomina! Si cum altfel s-ar putea face asta daca nu cu cetele de colindeti care dau buzna in bataturi, fara sa aleaga!
„Iau satul la rând, mergând din casa in casa“, povesteste primarul Constantin Barbu traditiile locului. „Inainte vreme se faceau doua grupuri mari de tineri, care, imbracati in haine populare, cu plug de lemn tras de boi, luau satul de la capete sa-l colinde. Traditia s-a uitat insa de-a lungul timpului, acum doar câtiva copilasi, indemnati de parinti si bunici, mai merg cu Plugusorul. Gazdele ii primesc cu dulciuri si vin si incing in curti hore frumoase, oltenesti. E drept ca s-au mai pierdut din cele vechi, tinerii nu le-au mai invatat. Dar o Tiganeasca sau o hora-n doua parti tot se invârte in batatura…“
Dupa ce se infierbânta de la joc, fiecare merge la casa lui. Acolo unde sunt si tineri ori rude venite in vizita, Revelionul se tine cu muzica, masa imbelsugata, televizor, dans si veselie. In toiul petrecerii, mamele nu uita sa aseze pe masa sase farfurii si sub fiecare pune câte un obiect cu tâlc: un taciune, un pieptene, un ardei, o verigheta, o oglinda si bani. Cheama apoi fetele mari la masa si le lasa sa-si aleaga farfuria. Si dupa lucrul pe care-l gasesc sub ea, asa o sa-i fie ursitul: negru la suflet ca taciunele, coltos ca pieptenele, fudul de oglinda, iute ca ardeiul sau avut de bani. Numai batrânii se culca de Anul Nou tot cu gainile, facându-si cruce pentru un an mai bun decât cel care se sfârseste.
Anul incepe cu „mosii“
A doua zi, pe 1 ianuarie, e „ziua mosului“. Familiile tinere, nepotii se duc la mosii de botez acasa, sa-si dea copiii la grinda. Moasa ii primeste cu colacul gata pregatit – plamadit din aluat de cozonac: impletit frumos, legat cu panglica rosie si cu „darurile“ pe el: o carte, un cutit, bani si toate obiectele care sa-i rânduiasca destinul nepotului. Mosul asaza pe capul copilului colacul si, la usa, cu fata spre Rasarit, il ridica de trei ori si ii ureaza „La multi ani!“. Se pune masa, desigur, si se veselesc in cinstea mosului… Pâna a doua zi, când vine rândul moasei sa fie sarbatorita!
„Acum este timpul sa afle tot satul ce rudenii bune s-au facut!“, spune primarul. „Se boieste moasa cu caneala pe obraji, i se leaga panglici rosii in par si un ardei la gât si se pune pe un magar. In alaiul asta mare, mosii si nepotii strabat satul de la un capat la altul, sa-i vada toata lumea ce mândri si falosi sunt!“.
De Boboteaza, tineri si batrâni se duc la biserica sa ia apa sfintita cu care sa stropeasca pe la colturile casei si pe ei. Iar cu o noapte inainte, femeile curata o ceapa si o dezghioaca in 12 cupe (lunile anului) in care pun cantitati egale de sare. Le asaza apoi la fereastra, iar dimineata le iau la cântarit pe rând, de la stânga la dreapta: câta apa s-a strâns in cupa, asa va fi luna respectiva.
Ultima petrecere – la fântâna
Cu Sfântul Ion se sfârsesc Sarbatorile la olteni. Ziua trebuie deci pregatita cum se cuvine! In noaptea de 6 spre 7 ianuarie, tinerii din Vârtop se strâng in jurul fântânilor, fac foc mare si joaca hore si sârbe. Acesta este „pazitul fântânilor“, obicei mostenit din batrâni si care are rolul de a alunga duhurile rele, de a curata apa de „murdarie“. „Când o fântâna nu e pazita, dusmanii arunca in ea somoioage cu motorina sau pisici moarte, in semn de razbunare si blestem asupra familiei nevrednice…“, spune Constantin Barbu.
Dis-de-dimineata, batrânii aduc la fântâni vin, cârnati, intind gratare pentru carne si fierb tuica. Alaturi de tineret incing hore si petrec pâna dupa prânz, când copiii din sat incep „iordaneala“: stau lânga fântini cu manunchiuri de busuioc in mâini si ii stropesc pe ceilalti cu apa.
„In ultimul timp, obiceiul se face contra cost, desigur“, zâmbeste primarul Constantin Barbu. „Dupa care, se duc fiecare la Ionii din neam, care sunt destui pe la noi pe la tara. Acolo intind iar petrecere, de data asta ultima, deci cea mai incinsa!“
