17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalScriitorul Orhan Pamuk -singurul turc cu Nobel

Scriitorul Orhan Pamuk -singurul turc cu Nobel

Academia Suedeza a acordat Premiul Nobel pentru Literatura scriitorului turc Orhan Pamuk, in vârsta de 54 de ani, in pofida faptului ca in unele medii literare si politice, in special din propria-i tara, laureatul este considerat un scriitor controversat.


Reactia autoritatilor de stat din Turcia a fost impartita. Ahmet Sezer, presedintele tarii, a omis sa-l felicite pentru inalta distinctie, insa a fost felicitat oficial de premierul Recep Tayyi Erdogan. De asemenea, ministrul de externe al Turciei, Abdullah Gul, a declarat: „Este o mare fericire pentru noi toti faptul ca un scriitor turc a câstigat un premiu atât de prestigios“. Avocatii au fost nemultumiti de remarcile facute de scriitor intr-un interviu acordat unui ziar elvetian. De pilda, Kemal Kerincsiz, seful unui grup de avocati nationalisti care a incercat sa ii intenteze proces lui Pamuk pentru „insultarea caracterului national turc“, a afirmat ca este jenat de decizia Academiei Suedeze: „Premiul i-a fost acordat lui Pamuk deoarece acesta a minimalizat valorile turcesti, precum si pentru recunoasterea genocidului (armean)“. Insa Pamuk a declarat ziarului ca nimeni altcineva din Turcia nu indrazneste sa vorbeasca despre cei 30.000 de kurzi si un milion de armeni ucisi in tara sa. Acuzatiile inaintate impotriva acestuia au fost retrase ulterior. Pe de alta parte, Academia Suedeza a motivat ca la baza acordarii Premiului Nobel exista mesajul profund umanist al operei autorului si stilul direct si cald care l-a apropiat de sufletul unui numar impresionant de cititori. Unul dintre cei mai importanti scriitori turci in viata, Yasar Kemal, si-a felicitat colegul, printr-o nota scrisa: „Sunt foarte fericit ca ai primit premiul pe care il meritai. Cred ca vei scrie noi romane cu aceeasi pasiune (…) Nu am nici o indoiala ca iti vei pastra convingerile“.


Cartile lui Orhan Pamuk au fost traduse in peste 40 de limbi straine si publicate in peste 100 de tari.


Inainte de a câstiga Nobelul, Orhan Pamuk a primit mai multe premii nationale si internationale, printre care Premiul Orhan Kemal in 1983 in Turcia, Premiul France Culture in 1995, Premiul IMPAC in 2003, Premiul pentru cea mai buna carte straina – New York 2004 si cel al librarilor germani in 2005.


Reamintim ca, la inceputul anului 2005, Orhan Pamuk a fost amenintat cu moartea dupa ce a declarat unui ziar elvetian ca turcii au omorât la inceputul secolului trecut un milion de armeni si peste 30.000 de kurzi. In luna octombrie a aceluiasi an, un tribunal din Istanbul – orasul in care s-a nascut pe 7 iunie 1952 – l-a acuzat de ofensa la adresa natiunii turce, dar acuzatia a fost retrasa la inceputul acestui an. In esenta, un partid nationalist turc a initiat in anul 2005 un proces penal impotriva sa, pentru motivul ca scriitorul a admis existenta genocidului impotriva armenilor si kurzilor in timpul Imperiului Otoman. Aceasta afirmatie ar fi lezat, in opinia reclamantilor, demnitatea natiunii turce. Primul termen de judecata a avut loc pe 16 decembrie 2005. In urma protestelor internationale, Ministerul Justitiei din Turcia a anuntat pe 22 ianuarie 2006 ca nu acorda aviz favorabil judecarii scriitorului. Din cauza unei probleme de procedura, procesul a fost abandonat, in mod oficial, la inceputul anului 2006. Astfel ca revista americana Time l-a inclus pe Orhan Pamuk, in acest an, pe lista celor mai influenti 100 de oameni din lume. Mai mult, noul laureat al Premiului Nobel pentru Literatura este si primul scriitor din lumea musulmana care a condamnat deschis pedeapsa cu moarta pronuntata la adresa lui Salman Rushdie – autorul „Versetelor satanice“ – de catre islamistii iranieni in anul 1989.


Initial, Pamuk a dorit sa devina pictor, dar apoi a ales arhitectura pe care a studiat-o la Universitatea Tehnica din Istanbul timp de trei ani, dupa care, s-a transferat la jurnalism. Desi a primit diploma de absolvent din partea Universitatii din Istanbul, acesta nu a practicat niciodata jurnalismul, optând pentru literatura, careia i s-a dedicat exclusiv. In 1982, a debutat cu „Cevdet Bei si fii“, un roman care a marcat lansarea carierei sale literare si in care descrie tranzitia de la stilul de viata traditional otoman la unul ceva mai apropiat de cel occidental. Peste un an, Pamuk a publicat romanul „Casa tacerii“, iar in 1985 i-a aparut „Castelul alb“, primul sau roman tradus in engleza, in anul 1990. Urmatorul, „Cartea neagra“, a aparut in limba turca in 1990 si in limba engleza in 1994, când i-a fost publicata o noua carte, „Noua viata“. Apoi, „Numele meu este Rosu“, care a fost publicat in 1998 si tradus in engleza trei ani mai târziu, a marcat intrarea scriitorului pe scena literara internationala. Astfel, cotidianul britanic Independent a descris acest roman ca fiind „o carte fundamentala, care … l-ar putea institui in mod definitiv pe Pamuk drept unul din cei mai buni scriitori in viata ai lumii“.


Pentru Pamuk, Premiul Nobel este atât „o celebrare a limbii turcesti, a culturii turcesti, din care fac parte“, cât si „recunoasterea celor 32 de ani de dedicare umila fata de marea arta a romanului“, potrivit declaratiei laureatului pentru cotidianul britanic The Guardian.


Valoarea financiara a distinctiei este de 1,1 milioane de euro care, aparent, ii asigura linistea scriitorului. De ce liniste aparenta ? Pentru ca dorinta suprema a scriitorului Orhan Pamuk consta in aderarea si integrarea Turciei in Uniunea Europeana.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS