Singurul scriitor, mare clasic al literaturii române, care s-a stins din viata la cumpana dintre ani, este Ion Creanga. La câteva luni de la moartea lui Eminescu, (15 iunie 1889), in noaptea de Anul Nou, Ion Creanga a murit la Iasi, in urma unei crize acute de epilepsie. Asadar, pe 31 decembrie 2006 se implinesc 117 ani de la moartea genialului povestitor.
Ion Creanga s-a nascut pe 1 martie 1837, in Humulesti (Neamt) si prima invatatura a primit-o de la dascalul Vasile a Ilioaei, intr-o chilie special ridicata de humulesteni. Apoi, pentru putin timp, si-a urmat studiile la Scoala din Brosteni, condusa de Neculai Nanu, dupa care a revenit la Humulesti, unde a invatat carte cu dascalul Simion Fosa din Tutuieni, de la Biserica „Adormirea“ din Târgu Neamt. Si-a continuat invatatura la Scoala Domneasca din Târgu Neamt, dupa 1 iunie 1853, cu profesorul Isaia Teodorescu, zis Popa Duhu, „cuget neobisnuit de indraznet pentru vremea lui si pentru functia lui sociala“, dupa marturisirea lui Creanga.
Din anul 1854, a invatat la Scoala de Catiheti din Falticeni, iar de la 1 septembrie 1855, la Seminarul Central de la Socola, fiind recomandat de catre „catihetul Conta“. Era foarte bine pregatit si extrem de apreciat. A invatat limba elina cu profesorul Neofit Scriban – militant pentru luminarea poporului, arhimandrit, inchis la Manastirea Neamt de catre mitropolitul Veniamin, pentru ca se gasisera la el operele lui Voltaire. Stiintele filosofice si Istoria universala le-a facut cu dr. Ioan Alinescu, iar limba latina cu profesorul D. Stoica. Greutatile din familie l-au determinat sa urmeze doar cursul inferior al Seminarului Central de la Socola. La sfârsitul lunii iulie 1858, tatal, Stefan a Petrei Ciubotarul, a murit, lasând o casa plina de poveri. Peste un an, Ion Creanga s-a casatorit cu Ileana, fiica preotului I. Grigoriu de la Biserica „Patruzeci de Sfinti“, unde a slujit ca dascal si unde si-a capatat hirotonia.
Potrivit arhivelor, in 1861 figureaza printre cei 14 studenti inscrisi la Facultatea de Teologie din Iasi, insa in anul scolar 1862-1863 nu mai apare in scriptele facultatii. De altfel, peste putin timp s-a si desfiintat. Din prima luna a anului urmator, Creanga a urmat – cu scopul de a intra in invatamânt – Scoala Preparandala, prima scoala de invatatori din Moldova. Dupa primul an de studii, la examen s-a remarcat prin obtinerea unor rezultate de exceptie la toate disciplinele. Prin urmare, la solemnitatea distribuirii premiilor, care a avut loc la Palatul Administrativ, Titu Maiorescu i-a acordat premiul I. Peste un an, la examenul general, Ion Creanga a primit nota „eminenta“ la toate disciplinele. Si nu erau putine: religie, pedagogie, gramatica româna, aritmetica, cosmografie, fizica, caligrafie, muzica vocala, aptitudine pedagogica inclusiv purtare.
Cel ce avea sa devina un mare clasic al literaturii române a lucrat in invatamânt inca din mai 1864, când se afla in primul an de studii la Scoala Preparandala „Vasile Lupu“. Peste un an, Alexandru Ioan Cuza a semnat un decret de numire provizorie a institutorului Ion Creanga la clasa intâia, sectiunea II de la Scoala Primara „Trei Ierarhi“. In 1868, a publicat abecedarul „Metoda noua de scriere si cetire“, impreuna cu V. Receanu, Gh. Ienachescu, C. Grigorescu. Editia a V-a a imbogatit-o cu povestirea „Ursul pacalit de vulpe“. De asemenea, manualul „Invatatorul copiilor“ a crescut in importanta prin introducerea povestilor „Inul si camesa“, „Poveste“ si „Pacala“. Ca urmare a ignorarii canoanelor religioase, precum si a criticarii ierarhiei bisericesti, Creanga a fost destituit din functia de diacon, iar mai târziu a fost exclus si din invatamânt. Pentru a-si câstiga existenta a fost nevoit sa-si deschida un debit de tutun. Dupa divort, a cumparat „bojdeuca“ din Ticau, unde s-a mutat impreuna cu Tinca Vartic, buna cunoscatoare de povesti. A fost reincadrat in invatamânt o data cu venirea lui Titu Maiorescu la conducerea ministerului, in 1874, iar un an mai târziu Creanga l-a cunoscut pe Eminescu, pe atunci revizor scolar, care i-a intuit geniul creator. Eminescu a fost cel care l-a indemnat sa-si transcrie bogatul repertoriu oral, schimbându-i destinul literar. Tot Eminescu l-a adus la „Junimea“, unde a citit pentru prima oara.
Oare, ce copil ori adult nu a citit povestile: „Soacra cu trei nurori“, „Capra cu trei iezi“, „Punguta cu doi bani“, „Danila Prepeleac“, „Povestea porcului“, „Povestea lui Stan Patitul“, „Fata babei si fata mosneagului“, „Ivan Turbinca“, „Povestea lui Harap-Alb“, „Amintiri din copilarie“, „Mos Ion Roata si Unirea“, „Mos Ion Roata si Cuza-voda“, „Poezii poporane“ etc.
Constantin Prangati, in „Dictionarul oamenilor de seama din judetul Neamt“, scrie ca trasatura dominanta a creatiei sale o constituie talentul narativ, povestirea definindu-se preponderent epic, iar tipologia, etic. Umorul operei izvoraste din viata si o exprima plenar. Astfel, prin opera sa, Ion Creanga se inscrie in rândul marilor scriitori ai lumii. Dimensiunea universala este unanim pusa in valoare de J. Boutiere, Angelo de Gubernatis, Mitte Kremnitz, G. Weigand, Constancia Mayzlowna, Lucy Byng, Agnesina Silvestri-Giorgi, Luigi Salvini etc., primii critici români care i-au descoperit cu adevarat valentele fiind Titu Maiorescu si George Calinescu.
