Acasă Local Scurte stiri

Scurte stiri

Discriminare la nunti in Primaria Craiova


Directia de Taxe si Impozite a municipalitatii din Banie a saltat pe ultima suta de metri taxa de oficiere a casatoriilor in sediul Primariei Craiova, propusa pentru 2007, de la zece la 15 milioane de lei vechi, potrivit unei note remise marti executivului. Ca si când ar fi saracii orasului, angajatii primariei, consilierii municipali si copiii acestora vor plati insa numai 300.000 de lei vechi, de 50 de ori mai putin decât restul contribuabililor. Nota Directiei Taxe si Impozite nu este insotita si de o fundamentare a acestor taxe si nici a discriminarii evidente si nici nu a fost supusa dezbaterii publice, asa cum s-a intâmplat cu celelalte taxe si impozite pe care vor fi obligati sa le plateasca locuitorii Craiovei la anul. Decizia finala este insa in mâna consilierilor municipali, chemati astazi sa voteze proiectul de impozitare. 


Românii si bulgarii vor sa monitorizeze Dunarea


Consiliul Judetean Dolj va demara anul viitor in parteneriat cu autoritatile bulgare trei proiecte care trebuie depuse pâna cel târziu pe 9 ianuarie 2007. Cele trei proiecte vizeaza infiintarea unei piete de gros in sudul judetului Dolj, imbunatatirea capacitatii celor celor doua regiuni de a monitoriza calitatea apelor Dunarii si promovarea identitatii zonei transfrontaliere din judetele Dolj, Vidin, Vratsa si Montana. Ion Prioteasa, presedintele Consiliului Judetean Dolj, a declarat ca toate cele trei proiecte PHARE sunt extrem de importante pentru judetul Dolj. „Daca ar exista o piata de gros, oamenii nu s-ar mai duce cu fructele si legumele pe care le cultiva pe la Satu Mare, le-ar vinde aici. In plus, avem nevoie de un sistem performant de monitorizare a calitatii apelor Dunarii pentru ca macar o data la doua saptamâni auzim de alta pata de petrol sau ulei scursa in Dunare si de fiecare data ori noi, ori bulgarii nu avem ce ne trebuie pentru a actiona. Acest proiect va fi realizat impreuna cu specialistii de la Directia Apelor Jiu. Cel de-al treilea proiect promoveaza zona unde se va construi in viitor podul Calafat-Vidin“, a spus Prioteasa.


 România, gazda CEFTA 2006


La Palatul Parlamentului au inceput ieri lucrarile summitului CEFTA, unde va fi semnat, la initiativa României, acordul unic de comert liber in Sud-Estul Europei de catre state din Balcanii de Vest si de Republica Moldova, potrivit NewsIn. Noul acord va intra in vigoare la 1 mai 2007, va inlocui reteaua actuala de 32 de acorduri bilaterale si de comert liber dintre tarile din Europa de Sud-Est si va contribui la crearea unei zone comerciale libere in regiune. Pe lânga prevederile si obligatiile generale referitoare la comertul cu produse agricole si industriale, concesii si angajamente de liberalizare a comertului reciproc, CEFTA 2006 contine o serie de prevederi noi referitoare la servicii, achizitiile publice, barierele tehnice din calea comertului, protejarea drepturilor de proprietate intelectuala, promovarea investitiilor, concurenta si ajutorul de stat. CEFTA este un acord multilateral de comert liber din centrul si sud-estul Europei, fiind prima formula de asociere economica regionala creata dupa caderea comunismului. România este membru CEFTA din 1997, alaturi de tara noastra mai fac parte, in formula actuala, Bulgaria, Croatia, Macedonia.

Gazeta de Sud este un ziar independent care are ca scop sprijinirea comunităţii oltenilor şi a valorilor acesteia. În cei 24 de ani de existenţă, a devenit cel mai citit cotidian regional din România.
Exit mobile version