A coborât de la munte prin septembrie. A asezat rânduiala intre lucrurile stiute doar de ea, a pus zavorul la stâna si s-a intors la cealalta casa, din sat. Ca asa e bacita: ea tine doua lumi pe umeri – pe cea de sus, de la stâna, vreo cinci luni din an; in restul timpului – pe a doua, de jos, dintre oameni.
Se-nvârte ca zvârluga dintr-o parte in alta. Pe masa bucatariei, porcul despicat se micsoreaza vazând cu ochii sub mâinile neobosite ale femeii. Taie, alege, separa, toaca, spala. Treburile se scurg cu repeziciune, dar mai ales cu pricepere. Acum, in ajun de Sarbatori, e vremea lor. Larisa Osman le stie si pe acestea, desi, de meserie, e invatata sa inchege laptele, sa pregateasca brânza si sa bata untul. E bacita. Adica tine rânduiala stânei, cât plimba ciobanii oile prin munti.
„Asta-i meserie rara, ca nu-i usoara pentru toata lumea“, vorbeste femeia in graiul molcom al muntenilor, fara a lasa insa treaba o clipa. „Iar bacite tinere nu se prea gasesc. Aici, in Polovragi, eu sunt cea mai mica la vârsta. Ce nevasta tânara s-ar mai inhama la asa munca, sa stea aproape o jumatate de an in creierul muntilor, sa nu stie de altceva decât sa munceasca din zori in noapte, sa tina si familie, si inca o casa si sa-i si placa pe deasupra?! Mie insa nu mi-e greu. Asta fac de ani de zile, chiar si pâna sa-mi iau barbat cioban“.
Are 27 de ani. Putini pentru „functia“ cea mai inalta a unei stâne – functie câstigata de obicei de femei in vârsta, invatate cu muntele si asprimile lui. Larisa le-a aflat insa devreme. Priceputa, harnica, dar si apriga sa conduca o gospodarie dupa placul si vrednicia ei, tânara si-a luat asupra sa greutatile meseriei, care pe altele le-ar baga in sperieti.
„Plec cu ciobanii din sat prin aprilie-mai, cum se dezgheata muntele. Imi iau casa in spinare atunci, cum s-ar zice, pentru ca pâna toamna nu mai cobor si trebuie sa tin casa de sus la fel de bine ca si pe aceasta. Imi iau pasarile, porcii, mâncarea, haine, tot. Si incep o noua viata, diferita de cea de aici“.
O stâna intreaga la mâna ei
Se trezeste in fiecare dimineata la 4.30. N-are vreme decât de stropit fata cu apa si ia oile la muls. 250 de capete tine la stâna – daca e singura, sa-i tot ia vreo ora si mai bine pâna le da de sfârsit. Daca mai are vreun ajutor – dar asta se-ntâmpla rar – termina mai repede. Si pune apoi de mâncare ciobanilor. Le face traista cu merinde si ii porneste spre munte, de unde se vor intoarce spre seara ori poate a doua zi. N-are de unde sa stie si nici nu sta sa se gândeasca: se-ntoarce la treburile ei de bacita.
„Strecor laptele, ii dau cheag. Il acopar si-l las asa vreo trei sferturi de ceas. Da’ nu stau, ca nu pot. In timpul asta, bat bâdânul (untul) cu mâtca, pun laptele la inchegat in crinta. Dupa-nchegare, pun zarul la foc vreo ora-doua, sa fac urda. Si stau acolo, ca trebuie sa mestec mereu, sa nu se prinda cumva si sa se strice“.
Tocatura de porc cade in ligheanul de cârnati. Bacita Larisa isi continua treaba fara sa se-ncurce, in timp ce cu mintea povesteste alta, fara asemanare. „Când termin cu urda, ma apuc sa le gatesc ciobanilor. O ciorbita, un tocan, dar neaparat cu carne, pentru ca asta e mâncare de baza la stâna. Pun de mamaliga, pentru ei, dar si separat, pentru câini. Când se-ntorc, masa e gata si calda. Strâng, spal, fac ordine. Si ma duc din nou la oi, sa le pregatesc de culcare…“.
Mulsul de seara – inca o ora. Se strecoara laptele din nou, se pune pe troci pentru smântâna, se mai asaza in ordine una-alta. Si tocmai când ar zice oricare ca treaba e sfârsita, bacita mai are multe de facut. Sa astearna paturile, sa mai spele câte-o rufa, sa-l mai repeada pe cel mic pentru vreo prostie. In fuga doar se opreste la ciobanii strânsi in jurul focului si doinind cu fluierul spre noapte. I-ar da sa asculte mai mult cântecul muntilor, dragostea ei, dar n-are vreme. Se-ntoarce in stâna, sa pregateasca cu pricepere ziua de mâine…
„Spre miezul noptii, când stiu ca totul este temeinic facut, pot sa ma duc sa dorm. Fara vise, ca n-am timp. Si o tin asa, cinci luni din an, când ma-ntorc aici, acasa, unde ma asteapta alte munci. Pe care le stiu numai eu, desigur“, zâmbeste domol bacita, atât de tânara ca ar baga in sperieti pe oricine.
