11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDezbatere turbata pentru câinele de apartament

Dezbatere turbata pentru câinele de apartament

Aparatorii câinilor de companie si acuzatorii celor care tin câte cinci – sase patrupede in apartamente au urlat la propriu unii la altii luni seara, in timpul unei dezbateri publice pe seama propunerii de a se limita numarul câinilor care pot fi crescuti intr-o locuinta la bloc.


Proiectul prin care municipalitatea intentiona sa limiteze numarul de câini pe care proprietarul unui apartament de bloc ii poate creste in locuinta a incins spiritele celor care au raspuns invitatiei primariei de a dezbate public subiectul. Veniti luni seara la sediul primariei, reprezentantii unor organizatii pentru protectia animalelor si craiovenii care nu mai pot indura traiul lânga vecinii cu haite au fost la un pas ca incinga o bataie pe cinste, lasând la o parte propunerile civilizate pe care fusesera invitati sa le faca. Mentionam ca proiectul trebuia propus pentru aprobarea Consiliului Local Municipal Craiova in noiembrie, insa el a fost retras la cererea aparatorilor animalelor. Initiatorul proiectului, consilierul Teodor Radu, a declarat ca demersul sau constituie raspunsul la nenumaratele cereri ale celor care sufera din cauza mizeriei si a zgomotului produse de câinii de apartament. „Am primit scrisori si adrese pe care nu le-as termina de citit intr-o saptamâna, iar in audiente vin periodic craioveni care cer primariei sa interzica cresterea mai multor câini intr-un singur apartament. De aici ideea unui proiect de hotarâre. Pe de alta parte, am dat curs si solicitarilor unor organizatii de profil care au dorit sa-si spuna un punct de vedere“, a spus consilierul Radu. Luni seara, lucrurile nu s-au desfasurat insa nici pe departe asa cum sperau autoritatile, participantii la dezbatere pierzându-si cumpatul si transformând incaperea intr-un ring de atacuri verbale directe imediat ce primarul Antonie Solomon a anuntat ca paraseste sala. El apucase sa-i asigure pe cei prezenti ca nu are nimic cu câinii de companie, dar ca, daca se dovedeste ca acestia le provoaca disconfort craiovenilor, nu va ezita sa propuna majorarea cotelor la intretinere pentru proprietarii lor.


Cinci câini intr-un apartament


Cel mai inversunat partizan al proiectului de limitare a cresterii necontrolate a numarului de câini intr-un apartament a fost Aurel Cumpanasu. „La blocul 71 din Brazda lui Novac, in care locuiesc, traiesc cinci câini intr-un apartament de la etajul 3. Eu stau chiar sub acest apartament si nu am liniste nici zi, nici noapte. Nu mai vorbesc de mizerie, urina etc.“, a spus Cumpanasu. El a sustinut proiectul prin exemplul Consiliului General al municipiului Bucuresti, potrivit caruia nu pot fi tinuti mai mult de doi câini intr-un apartament, conform Hotarârii nr. 52 din 2002. Aurel Cumpanasu a reactionat violent la incercarea sefului Federatiei Române pentru Protectia si Controlul Animalelor (FRPCA), Mihai Serbanoiu, de a convinge auditoriul ca o restrictie de genul celei incercate de primarie nu are baza legala. Acelasi Serbanoiu a refuzat sa raspunda la intrebarea consilierului municipal Petre Gongu – „Ce ati face sau cum ati reactiona daca vecinul dumneavoastra ar creste cinci câini care latra toata ziua si toata noaptea?“. Atitudinea presedintelui FRPCA a fost considerata aroganta de adversarii de ocazie, moment in care nimeni nu a mai putut tine in frâu nervii combatantilor din ambele tabere. Sedinta a fost declarata inchisa dupa mai bine de o ora de tipete, fara un rezultat. Consilierul Todor Radu spune nu va relua initiativa, dar ca va solicita in numele primariei informatii despre posibilitatea de implicare a altor institutii in controlul cresterii câinilor de apartament.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII