16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalO viata dedicata familiei si scenei

O viata dedicata familiei si scenei

Maestrul Valer Dellakeza este o persoana de exceptie. Inzestrat „genetic“ cu harul actoriei, familist convins, coleg si prieten adevarat, Valer Dellakeza a avut parte de o poveste de dragoste „coborâta“ parca din scenariile cele mai reusite.


Nu poate sa-si dea seama daca i-a fost greu sa ajunga actorul si omul de teatru de astazi. Pentru maestru, teatrul nu a fost si nu este un hobby, nici o meserie din care sa supravietuiasca, ci mult mai mult, ceva „genetic“, asa cum respira, bea apa, asa face si teatru… Provine dintr-o familie de oameni simpli. In 1950, tatal lui Valer Dellakeza s-a pensionat. Cu cei 250 de lei pe care ii primea, o familie cu greu putea trai. „Dupa ce o perioada am fost ucenic la frizerie, apoi muncitor necalificat la un trust de constructii, ma pot lauda ca mi-am adus contributia la montarea instalatiei electrice la blocul de la «Lumea copiilor». Am intrat apoi in teatru ca figurant, pentru a intregi veniturile familiei. Dupa o perioada l-am luat si pe tata, impreuna obtineam doua salarii de figurant reusind astfel sa ne descurcam cât de cât. Atunci, tata a descoperit mirajul teatrului, munca in teatru si fericirea de a fi actor pe o scena, in fata a sute de persoane. Contactul tatalui cu teatrul mi-a usurat intr-un fel decizia de a deveni actor… Am avut acceptul parintilor si am plecat la Bucuresti la Facultatea de Teatru. Mi-a fost foarte greu, m-am rezumat doar la bursa pe care o luam, materializata intr-o cartela de masa, pe care o vindeam pentru a avea bani de tigari. Mâncam la un expres pe Lipscani, la «Muresul», unde dadeam 95 de bani pe ciorba de fasole si un leu si 50 de bani pe mâncare, asta in cazul in care nu ma saturam de pâinea si ciorba pe care le primeam gratuit la cantina studenteasca“, a povestit marele om de teatru Valer Dellakeza.


Cu „o voce grava, de duminica“ si-a cucerit viitoarea sotie la telefon


Povestea de dragoste a maestrului Dellakeza este extraordinara, „coborâta“ parca din romanele de dragoste. S-a indragostit de Adriana, sotia lui, „pentru ca purta parul strâns in coada“, asa cum vazuse el cândva nemtoaicele din Sibiu. Se considera un om implinit, cu o familie deosebita: „O cunosteam pe Adriana de mult, o tot intâlneam la seratele literar-dansante, unde mergeam impreuna cu colegul si prietenul meu Tudor Gheorghe, dar imi era teama sa ii impartasesc dragostea ce i-o port. Stiam foarte bine ca daca imi arat chipul n-am nici o sansa sa o cuceresc. Atunci m-am tot gândit si am gasit in final o modalitate originala, neuzitata pâna atunci, de a-i da telefon fara a-i spune cine sunt. Bineinteles ca la telefon foloseam o voce grava, «de duminica», dar cu care ii spuneam cât sunt de indragostit de ea si ca nu doresc altceva decât sa ii aud vocea. Povestea a durat atât cât sa simta nevoia telefonului meu ca pe un drog, când n-o sunam era suparata… Pentru ca incepusem sa nu mai am rabdare, pentru ca imi placea din ce in ce mai mult, ne-am hotarât sa ne intâlnim la Biserica Catolica, ea sa se aseze pe ultima banca din biserica, eu sa vin, sa o mângâi pe par si sa plec. Bineinteles ca a acceptat conditia pusa de mine, aceea de a nu-si intoarce capul. Am gasit-o asezata asa cum stabilisem, pe ultima banca, am mângâiat-o pe par fara sa se intoarca sa ma descopere si in momentul când am dat sa plec i-am spus c-o iubesc. Dupa trei secunde, ca orice femeie, n-a rezistat si si-a intors capul sa vada chipul vocii de la telefon. Am simtit ca s-a intors si am luat-o la fuga, dar fiindca poarta bisericii era inalta n-a reusit sa vada decât o pereche de ghete galbene pe care le cumparasem intr-un turneu in Polonia. Fara discutie ca m-a prins usor. Dupa trei saptamâni am facut cununia civila“.


Adriana Dellakeza este sefa Serviciului Resurse Umane de la Teatrul National „Marin Sorescu“ din Craiova. Rodul casniciei lor este Ioana Noita, botezata astfel de parinti din dorinta de a o deosebi, de a fi un copil unic (nume cu totul deosebit ales de tata – acele pete mici albe care apar pe unghii se numesc in popor „noite“ si se spune ca iti aduc ceva nou, iti schimba viata – n.r.), acum in vârsta de 34 de ani. Este cadru didactic, iar in prezent studenta la Facultatea de Psihologie – Sociologie. Valer si Adriana Dellakeza au si o nepotica de noua ani, Maria Alexandra.


„Se vede ca preotul care ne-a botezat a avut busuiocul des de ne-a mers asa de bine“


In ceea ce priveste cariera sa, Valer Dellakeza sustine ca se „revendica“ dintr-o familie aleasa, aceea a Teatrului National din Craiova, care a scris prin realizarile sale artistice o pagina de aur in istoria teatrului românesc si nu numai. Este mândru ca face parte din echipa deosebita a teatrului craiovean, care de-a lungul anilor a muncit mult, inregistrând succes dupa succes. „E greu, daca nu aproape imposibil, sa poti uni atâtea personalitati (nu in sensul de celebritate), atâtea caractere intr-un colectiv artistic, asa cum s-a intâmplat cu noi. Si asta nu stiu cine a reusit sa o faca: Purcarete, Boroghina, Revolutia din ’89 sau poate succesele repurtate de noi pe toate meridianele lumii! Oricum, se vede ca preotul care ne-a botezat a avut busuiocul des de ne-a mers asa de bine, pentru ca dincolo de toate acestea am fost constienti ca teatrul nu este numai o arta a cuvântului, ci si o arta a comportamentului. Se spune ca uneori succesul este abilitatea de a trece de la un esec la altul fara a-ti pierde entuziasmul. Succesele noastre n-au fost lespezi de mormânt, cum se mai intâmpla câteodata când dai totul, când epuizezi toate mijloacele de exprimare si dincolo de ele nu mai exista nimic. Dupa Silviu Purcarete au venit Vlad Mugur, Tompa Gabor, Claudiu Goga. Nu indraznesc sa pomenesc si alte nume pentru ca nu vreau sa calomniez, caci lauda fara acoperire se numeste tot calomnie. Or eu sunt satul de «calomnii». In meseria noastra, care nu este nicidecum parfum de tei, e greu sa mori de moarte buna! Pe noi ne-a ferit Dumnezeu de adevaratii Iago“, a spus maestrul Valer Dellakeza.


Premii UNITER, roluri de exceptie


Din puzderia de roluri jucate, are o slabiciune aparte pentru rolul care l-a marcat pentru tot restul carierei, unchiul Vanea din piesa «Unchiul Vanea», de Cehov, in regia lui Mircea Cornisteanu. L-a fascinat insa intru totul si spectacolul, de la distributie, la decor, costume, muzica si pâna la maiestria regizorului. Din punctul sau de vedere, totul a functionat perfect. Cu acest spectacol, Teatrul National din Craiova obtinut primul premiu UNITER, cea mai mare distinctie in lumea teatrului. De atunci, premiile au curs sir. „Suntem teatrul cu cel mai mare numar de premii pe cap de angajat. Am avut, de asemenea, alte roluri de suflet, colaborarea cu Silviu Purcarete, care dupa familia mea este cel mai frumos dar pe care mi l-a oferit viata. De la Madam Ubu la Egist, de la Demetrius la Orsino, totul n-a fost nici bine, nici rau, ci a fost dincolo de bine si de rau. Din nefericire, exista si actori rosi pe dinauntru care nici acum, dupa atâtia ani, n-au inteles ca Egist, in conceptia lui Purcarete, nu putea fi jucat decât de un actor care sa arate ca mine: batrân, gras, urât la chip, libidinos… Este, de altfel, memorabil raspunsul lui Purcarete in fata caruia m-am aratat nedumerit, aproape interzis ca m-a distribuit pe mine in acest rol, când acest rol de amant al Clitemnestrei a fost jucat de cei mai frumosi, puternici si bine facuti actori din trupa respectiva: «N-ai dreptate, Valer, mi-a raspuns el! Egist trebuie sa arate ca tine. Barbatii puternici si curajosi erau pe câmpul de lupta alaturi de Agamemnon. In cetate ramasesera doar ciurucurile, retardatii, inaptii serviciului militar, cei care se ascunsesera prin WC-uri sa nu fie luati la lupta!»“, a povestit cu mare mândrie Dellakeza. Pe lânga multitudinea de roluri jucate de-a lungul carierei de maestrul Valer Dellakeza, am putea aminti si rolul Truffaldino din „Sluga la doi stapâni“, de Goldoni, cu care a obtinut, de asemenea, premiul UNITER si a fost declarat in acel an cel mai bun actor.


Actor si la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“


I-ar fi placut sa fie profesor la Facultatea de Filologie, Departamentul de Teatru, dar considera ca „n-a fost sa fie“, apoi s-a consolat cu gândul ca nu ar fi putut sa fie in acelasi timp si actor excelent, si profesor de teatru bun. Se intreaba ce satisfactie ar fi avut sa fi fost profesorul unui actor prost, caci „este aproape imposibil ca din 20 de candidati la examenul de admitere sa gaseasca 12 buni, an de an, pe care sa-i faca actori la fel de buni…“.


Este dezamagit, pe de alta parte, ca daca esti departe de Bucuresti e greu sa mai colaborezi astazi si in cinematografie. Lipsa banilor a dus la un numar scazut de productii de film. Este fericit insa ca este integrat si in tânarul colectiv al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu, condus de actorul si managerul Marian Negrescu, fost coleg la teatrul craiovean. „Nu va pot spune ce bine ma simt când sunt pe scena alaturi de Eugen Titu, Ion Alexandrescu, Valeriu Bâzu, Rodica Gugu, Mariana Ghitulescu, Constantin Eremia, Sorin Giurca, Simona Urs, Pompiliu Chiochia, Dan Calota, Cornelia Diaconu, actori si oameni de-a dreptul minunati prin puritatea artei scenice. Pentru mine, scena gorjeana este o oaza de liniste in care imi incarc bateriile“, a adaugat maestrul.


„M-am trezit batrân si multumit de viata pe care am dus-o, dar plin de pacate!“


S-a ferit sa intre in politica, actorul considerând ca este mare pacat, fiind nevoit sa treaca la un „teatru de proasta calitate“. Spune insa ca viata i-a rezervat de toate, si rele, si bune, peste care a reusit de fiecare data sa treaca. „Având familie si muzica, am avut totul! In meseria noastra timpul are alt ritm. Nici nu stiu când au trecut noua ani de când sunt bunic, 34 de ani de când sunt tata, 35 de când sunt sot si 40 de când am terminat facultatea. M-am trezit batrân si multumit de viata pe care am dus-o, dar plin de pacate! Prea m-am jucat cu vietile atâtor personaje, prea am facut din ele tot ce am vrut!“, a conchis maestrul Valer Dellakeza.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS