Acasă Local Filip Lazar, Haciaturian si Beethoven

Filip Lazar, Haciaturian si Beethoven

Orchestra simfonica a Filarmonicii „Oltenia“, sub bagheta dirijorului Petre Sbârcea, ofera melomanilor craioveni un splendid program muzical, vineri, 24 noiembrie, incepând cu ora 19.00, in Sala de concerte a Liceului de Arta „Marin Sorescu“. Programul contine: „Muzica pentru radio“, de Filip Lazar; „Concertul pentru vioara“, de Haciaturian; „Simfonia a IV-a“ in Si bemol major, op. 60, de Beethoven. Solist Florin Croitoru (vioara).


Florin Croitoru, „un violonist fenomenal“


Violonistul Florin Croitoru este un nume de rezonanta internationala in lumea muzicii, intrucât reprezinta in prezent pentru publicul din tara si din strainatate garantia intâlnirii cu inalta performanta artistica. Este recunoscut si aclamat de presa internationala drept „un solist fenomenal“, cu „o tehnica perfecta“ si cu „o interpretare de rara intensitate emotionala“. Valoarea sa de exceptie a fost remarcata si in circuitul competitional international – daca judecam dupa cele 11 premii câstigate -, Florin Croitoru fiind singurul violonist care a adus României Premiul I al Concursului International de Vioara „Fritz Kreisler“ de la Viena, in 1992. Acesta s-a impus si pe scenele de peste Atlantic, in anul 1994, dupa ce a decis sa plece in Statele Unite pentru un an de consultari pe plan artistic cu profesorul Victor Danchenko (discipol al celebrului David Oistrakh).

Exit mobile version