10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrimarul schimba obiceiurile

Primarul schimba obiceiurile

De doi ani, Strehaia are un primar nou. Iar, dupa cum singur declara, n-are de gând sa plece curând. Pe ce se bazeaza inginerul Simion Burcu? Pe realizarile de pâna acum. Cea mai importanta: recuperarea datoriilor romilor!


De când a fost ales primar in Strehaia, Simion Burcu n-a stat locului o clipa. „Am pietruit si asfaltat drumuri care n-au vazut asa ceva de când lumea, am renovat scoli, am reabilitat cladiri, am facut curatenie… Ehe, da’ câte n-am facut, poate sa spuna toata lumea!“, marturiseste primarul, cu modestie. Cum integrarea bate la usa, iar primarul nu are pic de odihna, pe ordinea de zi se lafaie acum câteva proiecte la care localitatea nici n-a visat. Printre ele, alimentarea cu apa si canalizarea sunt prioritare.


„Poate pare incredibil, dar jumatate din populatia din Strehaia nu dispune de retea de alimentare cu apa. In prezent, avem studiul de fezabilitate, inclusiv pentru satul Comanda. Urmeaza ca acesta sa fie aprobat si sa primim fondurile necesare. Cât priveste canalizarea, exista o distanta de 780 de metri – aceea pe care se reabiliteaza DN6. De reteaua de canalizare de aici se va ocupa in exclusivitate firma greceasca Prodeftiki Atena, cea care se ocupa si de lucrarile de reabilitare a drumului intre Podul Jiului si Ciochiuta. De restul canalizarii va trebui sa se ocupe primaria. Cum costurile lucrarilor depasesc posibilitatile noastre, ne zbatem pentru un parteneriat cu SECOM Turnu Severin. Dupa acest prim pas, fondurile vor veni, iar cu ele se vor face studiile de fezabilitate, iar apoi se va trece la lucrul propriu-zis. Va fi o munca asidua – multe piedici fiind puse de cetatenii romi care fie si-au facut canalizare dupa ureche (cu tuburi de diferite dimensiuni care trebuie schimbate), fie si-au ridicat constructii fara autorizatie, acolo unde noi vom desfasura lucrarile pentru canalizare“, spune primarul Simion Burcu.


Datoriile romilor la primarie – sapte miliarde


Ajuns la acest punct arzator – relatiile incordate cu etnia roma – Burcu nu mai poate fi oprit. Fara vreo tresarire de teama, primarul enumera problemele pe care le pun cetatenii romi.


„Nu respecta reguli de buna purtare – calca fara jena spatiile verzi, ba chiar intra si cu masinile. Cauta sa-si extinda casele, gospodariile pe domeniul public si privat, fara autorizatie. Nu respecta regulile de circulatie. Este drept ca nu se pune problema de ceva penal. Sunt totusi pasnici, problemele sunt in general ale lor si tot intre ei, dupa legea lor, le rezolva. Insa trebuie sa se conformeze si legilor pe care toti ceilalti le respecta. Iar cu mine nu le merge!“. Pâna acum un an, romii din Strehaia au avut un debit de sapte miliarde. „Anul acesta am recuperat un miliard. Cum? Nu puteam sa-i execut – traiesc in concubinaj, majoritatea, daca ma duc la unul acasa, spune ca nu e casa lui, ca e a «sotiei». Asa ca i-am constrâns: veneau la mine pentru vreo autorizatie, pentru o radiere de masina sau o inmatriculare, le ceream intâi datoria la stat, apoi le dadeam autorizatia“, spune primarul Simion Burcu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS