De câteva luni, febra integrarii in Uniunea Europeana a cuprins toata suflarea României. Cum era si firesc, arsita a ajuns si in zonele rurale, pârjolind mintea taranului infricosat foarte de marea schimbare. Numai oltenasul nostru a ramas sanatos tun. Indiferent la eveniment si la urmarile pe care le va implica el, omul se fereste de „boala Ieuropei“ cum stie el mai bine: se drege cu tuiculita de cazan si saluta europenizarea din vârful carutei.
Liniste mare in Foisor, satul aflat la vreo zece kilometri de comuna sa, Dranic. „Negasit nici de nemti“, cum se mândresc localnicii cu asezarea sa aproape „strategica“, satul este impartit pe jumatate. O parte – cea binecuvântata de soarta – sta agatata de un povârnis. Are casele mai primenite si puse in linie, de-a lungul drumului de nisip facut in ultimii ani. Cealalta jumatate e aruncata in vale, intre niste ulite pe care orataniile oamenilor pasc in voie namolul. Cu locuintele de aici – inmuiate si scorojite de ani – satul sa tot aiba vreo 300 – 350 de gospodarii pe de-a-ntregul. Scoala primara pentru putinii copii care au ramas, biserica pentru batrânii care dispar, punct sanitar, postas – intr-un cuvânt (al primarului!), asezarea nu e deloc un catun uitat de lume, cum ar dori unii sa-l insulte. Ba e aproape european, daca stai sa numeri antenele parabolice infipte in acoperisuri – in lipsa retelei de cablu, proiectul de alimentare cu apa intrerupt din pricina unor fonduri neplatite la timp ori lampile de iluminat public – nefunctionale in urma unei defectiuni survenite acum câteva saptamâni. Luat la boabe marunte insa, Foisorul este un sat pur oltenesc: mic, neingrijit, murdar. Iar oamenii care il locuiesc sunt olteni de vita: preocupati doar de traiul zilnic pe care si-l cunosc de secole, complet indiferenti la ce se va intâmpla peste câteva luni, la ce inseamna „uie“ si „ieuropenizarea ei“.
UE ca… Pastele românilor
Suita in vârful cocenilor, Nicolita Voica n-are habar de etapa complicata in care va pasi ea cu tot neamul ei de la 1 ianuarie 2007. Un lucru stie:
„Fusai sa adun cocenii, sa dau la animale… “, se scarpina femeia cu un bat in talpa de cauciuc, sa scoata noroiul. „Pai am, cum nu: o vaca, un cal, doi porci. De ce-am muncit o viata la colectiv cu omu’ meu!? Sa strâng si io gospodarie frumoasa, pentru copii. Ce, stateam sa-mi dea Ieuropa?!“.
A trudit in Foisor toata viata, asa cum au facut si parintii, si bunicii, si strabunicii, dupa legea pamântului – aceea pe care au invatat-o unii de la altii. Cu legea asta au inchis ochii inaintasii, tot cu asta o sa-i inchida si ea. Pentru ca Nicolita, femeie zdravana, fara carte, stie bine ca nimeni nu vine la ea acasa pe nepusa masa sa-i schimbe viata. Ca vine Uie la ea, ca se duce ea la Uie, lucrurile vor ramâne neclintite, asa cum au fost dintotdeauna.
„Sa ne-ntelegem: io tai porcu’ cum stiu io. Adica sa guite bine când bag cutitu-n el, nu sa stea moale, ca tontu. Ca doar nu-l manânc mort!… Doi metri patrati de loc pentru o singura gaina? Pai nici io nu stau pe atât? Ce, tre’ sa se plimbe ca printesa? Las’ ca sta si pe o palma. Da’ daca Uie vrea neaparat, sa vina-ncoa’ si sa-mi dea niste teren. Prin Franta, daca are… Sa nu mai fac tuica si vin? Ptiu, pacatele mele, hai ca asta ma face sa râd! Pai daca ma scol dimineata racita si nu ma dreg cu un paharut – doua, cine mai munceste? A? Uie?? Vinul nostru si cu tuica sunt de baza, aia sa stie Uie. Ca românul nu poate altfel: mai bine fara «uie», decât fara tuica“, declara hotarâta taranca.
Si totusi, ca sa nu se faca de râs, Nicolita si-a intocmit si ea, ca tot românul, o lista cu pregatirile de „integrare“. Asa, sa nu zica Ieuropa ca n-o intereseaza.
„Bat si io covoarele, spal geamurile, matur curtea, deh, ca la Pasti, ca asa face omu’gospodar! Da’ mai e timp, nu m-apuc de-acu’. Atunci, in ajun, fac tot, sa n-aiba timp sa se murdareasca la loc… “
Pentru Ieuropa, lingura-i mai ieftina!
Pregatit e si nea Traian, lingurarul satului. De peste 60 de ani mestereste lemnul. Taie plopul – sau il ia gata taiat de la padurar, il sparge, il curata. Pe urma il ia la barda de noua ori, sa-i aduca la cunostinta. Il taie cu joagarul, ‘ il tunde si-l ciopleste cu cutâtu si cu scoaba. Munca multa, da’ pe care a-nvatat-o de când era de o palma. Ii place insa lui nea Traian si daca atât stie, atât face. E drept ca nici el nu e prea lamurit in ceea ce priveste marea integrare, dar macar accepta schimbarea cu voiosie.
„Cica trebuie sa plecam… nu stiu unde… sau vine aia la noi? Am auzit ceva la aparat, de Ieuropa, parca… C-o fi mai bine, asa zic aia marii de la televizor. Io acum nu prea stiu, daca ne omoara sau ce e aia, da’ stau aci, sa vad ce-o fi. Nu plec niciunde, ca am treaba: fac linguri. Da’ daca vine Ieropa-ncoa’, sa treaca si pe la mine, sa cumpere o suta-doua de bucati, ca sunt sarac rau, am zece copii. Nu le dau scump, pot sa fac si la comanda, dupa model ieropean: mari, strasnice, de invârtit mamaliga cu ele!“.
Mentalitatea oltenilor, mai tare ca UE
Numai primarul comunei – Dorin Borcan – nu priveste cu aceeasi seninatate situatia. Scolit doua saptamâni in Anglia, anul asta si alte doua – anul trecut – in Spania, edilul a priceput cam cu ce se manânca marea integrare. La care, crede el, românii vor face cu greu fata.
„E vorba de mentalitate aici… Cum sa-l pui pe taran sa renunte la tot ce a invatat el? Imposbil. Sau cum sa-l convingi sa mute el toaleta din fundul curtii in casa? Nici gând sa dea banisorii pe asemenea transformari radicale, care i-ar schimba practic toata viata. Regulile pe care le impune Uniunea sunt de neinteles pentru majoritatea oamenilor de la tara. Numai eu stiu ce munca de lamurire am dus, când a fost criza de gripa aviara! Mergeam cu politistul dupa ei, sa-i conving sa-si tina pasarile in casa. Ti-ai gasit! Las’, dom’ primar, sa mai pasca si ele, sa se plimbe, ziceau“.
Cu toata indaratnicia localnicilor, Dorin Borcan isi face insa temele cum scrie la carte. Proiecte cu SAPARD, cu Bnaca Mondiala, de alimentare cu apa, de asfaltare, de câte si mai câte. Nimic nu a finalizat inca, ce-i drept, dar nu-i graba, timp e, putere de munca la fel. Si-apoi, nici pe unde a calatorit el nu erau toate lucrurile perfecte, se consoleaza primarul Borcan.
„De exemplu, in Anglia… Domnule, am fost la o sedinta de consiliu judetean la Liverpool – la astia e cu districte, de fapt… Stiti ce-am aflat: nici acum englezii nu s-au obisnuit sa-si sorteze cum trebuie gunoaiele: sticlele la sticle, hârtia la hârtie, deseurile menajere la deseuri… Si sunt ditamai englezii …“.
