5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalJudecatoarea Popescu a refuzat din nou controlul psihiatric

Judecatoarea Popescu a refuzat din nou controlul psihiatric

Judecatoarea Aura Gabriela Popescu, de la Curtea de Apel Pitesti, care a reclamat ca i-au fost furate ovulele, a refuzat ieri, din nou, sa se supuna unui control psihiatric, la clinica medicala acceptata de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).


Aura Gabriela Popescu a declarat ieri, la audierea de la CSM, ca nu doreste sa faca expertiza in clinica acceptata de consiliu – Centrul Medical de Diagnostic si Tratament Ambulatoriu, deoarece respectiva unitate ar apartine MApN, iar angajatii sunt militari care ar putea primi ordine pentru a influenta rezultatul expertizei. Aura Gabriela Popescu le-a explicat membrilor CSM ca fapta pentru care este cercetata de Comisia de disciplina, neindeplinirea unei indatoriri de serviciu, are legatura cu faptul ca nu a facut o expertiza psihiatrica, impusa de presedintele Curtii de Apel Bucuresti, motivând ca aceasta expertiza putea fi ceruta doar de Colegiul de Conducere al Curtii de Apel Bucuresti.


Plenul CSM a decis, in luna iunie, sa sesizeze Comisia de disciplina cu privire la judecatoarea Popescu dupa ce aceasta a refuzat expertiza psihiatrica solicitata de seful sau.


In timpul audierii de ieri, Aura Gabriela Popescu a fost intrebata in mod repetat de presedintele CSM, Iulian Gâlca, daca nu doreste sa faca totusi o astfel de expertiza. Judecatoarea nu a fost insa de acord, aratând ca in aceasta vara a facut un control psihiatric la un spital din Slatina, orasul sau natal, care dovedeste ca este sanatoasa si ca nu se afla in evidentele medicale cu antecedente psihiatrice. Aura Gabriela Popescu a cerut CSM motive serioase pentru se duce la Comisia de specialitate in vederea unui control psihiatric. Sectia de Judecatori a Consiliul Superior al Magistraturii va lua o decizie in acest caz peste doua saptamâni.


Aura Popescu a fost trimisa la comisia psihiatrica de presedintele Curtii de Apel Bucuresti (CAB), Dan Lupascu, dupa ce judecatoarea a reclamat la Parchetul General ca i-ar fi fost prelevate ovule in secret. Potrivit unor surse judiciare, legiuitorul nu prevede o sanctiune explicita pentru magistratul care nu se prezinta in fata unei astfel de comisii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS